C****** J****
Recurent ReclamantP****** A*****
Recurent ReclamantR****** V*****
Recurent ReclamantI****** I**
Intimat ReclamantS**** I**
Recurent ReclamantRespinge acţiunea precizată formulată de reclamanţii CJ, PA, RV, II, SI, CM în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA NATIONALA A PETROLULUI PETROM SA - SUCURSALA ARPECHIM, cu sediul în mun. Pitesti, B-dul Petrochimiştilor, nr. 127, jud. Argeş, şi SC" PETROM " SA Bucureşti cu sediul în mun. Bucureşti, sector 1, Calea Dorobanţilor, nr. 239. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2009
Amână pronunţarea la data de 23.10.2009. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2009
Amână pronunţarea, la data de 16.10.2009. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.10.2009
Amana judecarea cauzei la 09.10.2009 Cu drept de apel , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 Septembrie 2009
Respinge obiecţiunile formulate la raportul de expertiză întocmit de expert Stanciu Gheorghe. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.06.2009.
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de expert Stanciu Gheorghe, la data de 19.06.2009. Cu drept de apel , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, la data de12.06.2009. Amână cauza la 04.09.2009.
Admite cererea formulata de părti privind acordarea unui nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de continutul completarii la raportul de expertiza, care deşi a fost depus in termenul prevazut de disp. art 209 Cpc, a fost ataşat dosarului după predarea şedintei de judecata. Admite cererea pentru ca părtile sa ia cunsotinta de actele depuse de apărătorul paratei la acest termen de judecata. Ia act ca, apărătorul paratei solicita instantei sa puna in vedere expertului sa indice care este actul normativ care prevede durata de viaţă fizică a conductelor şi să răspundă obiectivelor nesoluţionate. Proroga discutiile privind raportul de expertiza specialitatea instalaţii în sensul solicitării pârâtei aş acum s-a reţinut mai sus , pentru următorul termen de judecată , după ce reclamanţii vor lua cunoştinţă de actele depuse de apărătorul paratei. Amână judecata şi acordă termen la data de 12.06.2009 Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.05. 2009.
Amână judecarea cauzei la 22.05.2009, pentru nelegalitatea constituirii completului de judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2009
Admite în parte obiecţiunile formulate de reclamanţi la raportul de expertiză întocmit de expertul Stanciu Gheorghe, urmând ca acesta să calculeze contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor în funcţie de categoria juridică a fiecărei parcele aparţinând reclamanţilor, precum şi separat , sub forma chiriilor achitate de pârâtă pentru terenuri similare afectate de obiective de investiţii . Respinge obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză întocmit de expert Drăgălan Mihai. Emite adresă către expertul Stanciu Gheorghe în sensul de a răspunde obiecţiunilor încuviinţate. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică , azi 13.03.2009.
Emite adresă către pârâtă cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei toate actele la care se face trimitere în lucrarea de specialitate întocmită în cauză de expert Drăgălău Mihai Laurenţiu, care nu a putut răspunde tuturor obiectivelor stabilite de instanţă în lipsa acestora, expertul apreciind că planurile prezentate de pârâta cu ocazia efectuării lucrării nu sunt planuri de execuţie şi nu pot fi luate în consideraţie decât informativ, totodată nu se pot stabili traseele celor 4 conducte, adâncimea corectă a săpăturii, execuţia lucrărilor conductelor fac parte din categoria lucrărilor ascunse şi nu se pot face aprecieri decât generale în absenţa proiectelor de execuţie care au stat la baza executării conductelor; totodată să precizeze , potrivit documentelor deţinute, dacă durata de funcţionare a acestora a fost prelungită şi să înainteze înscrisurile emise în acest sens. Proroga discutarea asupra expertizei în specialitatea instalaţii după ce se vor depune la dosar documentele solicitate. Admite cererea expertului în instalaţii şi va suplimenta onorariul provizoriu stabilit în cauză cu suma de 360 lei, (60 lei pentru fiecare reclamant) şi le pune în vedere acestora să depună la dosar dovezile de achitare. Amână pronunţarea la data de 13.03.2009, asupra obiecţiunilor formulate reclamanţi la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Stanciu Gheorghe Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2009
Incuviinteaza cererea formulata de aparatorul reclamantilor Rapeanu Vasile, I****** I**, Carstea Jana s.a. cu privire la amanarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2009.
Încuviinţează cererea părţilor prin apărători, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, admiţând şi solicitarea părţilor în sensul ca cele două lucrări de specialitate să fie discutate la acelaşi termen de judecată Va pune în discuţia părţilor la următorul termen de judecată cererea formulată de expertul desemnat în cauză, privind suplimentarea onorariului provizoriu. Amână judecarea cauzei la 13.02.2009 Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2009
Prorogă discutarea asupra raportului de expertiză în specialitate agricultură, faţă de solicitarea apărătorului reclamanţilor de a lua legătura cu părţile pe care le reprezintă şi pentru a formula obiecţiuni. Revine cu adresă către expertul DRĂGĂLAN MIHAI – LAURENTIU conform filei 214 din dosar. Amână judecarea cauzei la 09.01.2009, pentru când părţile au termen in cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2008
Admite cererea formulată de apărătorii părţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, având în vedere că lucrarea nu a fost depusă în condiţiile prev. de art. 209 Cod proc civilă. Revine cu adresă către expertul DRĂGĂLAN MIHAI – LAURENTIU conform filei 199 din dosar şi cu menţiunea că cererea sa prin care solicită înlocuirea a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 12.09.2008. Amână judecarea cauzei la 21.11.208, pentru când părtile au termen in cunostinta. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2008
Respinge cererea formulată de expertul DRĂGĂLAN MIHAI – LAURENTIU, prin care solicită înlocuirea sa cu un alt expert, întrucât nu este dovedită. Reia adresa către expertul DRĂGĂLAN MIHAI – LAURENTIU. Reia adresa către expertul Stanciu Gheorghe conform filei 184 a dosarului cu menţiune a de a efectua lucrarea dispusă de instanţă şi a o depune la dosar. Revine cu adresă către BLET ARGEŞ pentru a transfera onorariul în contul expertului nou numit DRĂGĂLAN MIHAI – LAURENTIU. Amână judecarea cauzei la 17.10.208, pentru când părtile au termen in cunostinta. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2008
Dispune înlocuirea d-nei expert Păunescu Adriana. Desemneaza expert în specialitatea instalaţii pe d-nul DRĂGĂLĂU MIHAI LAURENTIU, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului, cf. art. 202 C.p.civ. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET BUCUREŞTI pentru a-i aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului. Emite adresă către BLET BARGEŞ şi pentru a transfera onorariul în contul expertului nou numit. Reia adresa către expertul Stanciu Gheorghe conform filei 184 a dosarului Amână judecarea cauzei la 12.09.208, pentru când părtile au termen in cunostinta. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2008.
Emite adresă către BLET Argeş şi către expertul cauzei Stanciu Gheorghe având în vedere că pârâta a făcut dovada achitării onorariului pentru expert. Revine cu adresă către BLET Argeş cu menţiunea de a comunica o listă cu numele experţilor în specialitatea instalaţii din cadrul altor birouri de expertiză din ţară, motivat de faptul că singurul expert în specialitatea instalaţii din cadrul BLET Argeş este doamna expert Păunescu Adriana, care pentru o perioada de 6 luni este plecată din ţară, în vederea înlocuirii acesteia. Amână judecarea cauzei la 27.06.2008, pentru părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2008
Emite adresă către BLET Argeş cu menţiunea de a comunica o listă cu numele experţilor în specialitatea instalaţii din cadrul altor birouri de expertiză din ţară, motivat de faptul că singurul expert în specialitatea instalaţii din cadrul BLET Argeş este doamna expert Păunescu Adriana, care pentru o perioada de 6 luni este plecată din ţară, în vederea înlocuirii acesteia. Amână judecarea cauzei la 23.05.2008, pentru părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2008
Încuviinţează proba cu expertiză în specialitatea agricultură şi în specialitatea construcţii instalaţii. Stabileşte drept obiective ale expertizei în specialitatea agricultură: identificarea terenurilor reclamanţilor conform actelor de proprietate aflate la dosar, să se stabilească dacă terenurile reclamanţilor sunt subtraversate longitudinal de conducte aparţinând pârâtei, să se stabilească dacă aceste conducte fac imposibilă exercitarea dreptului de proprietate al reclamanţilor, să se calculeze paguba efectiv suferită de reclamanţi pe ultimii trei ani, ca urmare a imposibilităţii folosirii terenurilor, identificarea în teren a traseului de conducte pe baza documentaţiei depuse de pârâta SC Petrom SA, să se precizeze dacă şi în ce temei s-au realizat trecerea terenurilor reclamanţilor din extravilan în intravilan şi schimbarea categoriei de folosinţă din arabil în construibil, să se stabilească amplasamentul conductelor PETROM SA , în raport de dimensiunile acestuia existând contradicţii de cotare în schiţă care însoţeşte avizul nr. 2621 din 22.09.2006, să se stabilească dacă se poate construi pe acest teren şi dacă da pe ce amplasament din suprafaţa cu transpunerea posibilei locaţii a construcţiei în schiţa terenului ( a se ţine cont de avizul SC PETROM nr. 2621/22.09.2006, la obiectivele de mai sus să se aibă în vedere adresa 1031/13.07.2001 a SNP Petrom adresată donatorului I****** I**, în urma adreselor formulate nr. 17768 şi 17770 din 18.01.2000, în funcţie de răspunsurile data la obiectivele solicitate să se stabilească paguba ce s-a creat pe ultimii trei ani, anteriori introducerii acţiunii şi în prezent în condiţiile în care terenul a fost scos din circuitul agricol potrivit ordinului nr. 374/12.10.2006, operaţiune impusă din certificatul de urbanism nr. 1516/21.08.2006 reclamantului P****** A*****. Desemnează expert agronom prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Stanciu Gheorghe. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Stanciu Gheorghe, în specialitatea agricultură Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea ca faza de teren a acestei lucrări şi verificările necesare să se efectueze împreună de către cei doi experţi, având în vedere că pentru o parte de obiective trebuie să răspundă amândoi. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina pârâtei şi îi pune în vedere acesteia să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Stabileşte drept obiective ale expertizei în specialitatea instalaţii: să se stabilească dacă terenurile reclamanţilor sunt subtraversate longitudinal de conducte aparţinând pârâtei, să se stabilească dacă conductele pot fi deviate de pe terenul proprietatea reclamanţilor, identificarea în teren a traseului de conducte pe baza documentaţiei depuse de pârâta SC Petrom SA, să precizeze distanţa minimă faţă de conductele de apă la care este interzisă amplasarea construcţiilor conform normelor legale în vigoare, să se verifice dacă deasupra traseului de conducte pe terenurile reclamanţilor au fost edificate lucrări (clădiri, parcări), dacă acestea respectă condiţiile minime de amplasare faţă de conductele de apă şi dacă au fost executate pe baza autorizaţiei de construire, să se stabilească amplasamentul conductelor PETROM SA , în raport de dimensiunile acestuia existând contradicţii de cotare în schiţă care însoţeşte avizul nr. 2621 din 22.09.2006, să se stabilească dacă pot fi deviate conductele şi în ce condiţii, se stabilească dacă se poate construi pe acest teren şi dacă da pe ce amplasament din suprafaţa cu transpunerea posibilei locaţii a construcţiei în schiţa terenului ( a se ţine cont de avizul SC PETROM nr. 2621/22.09.2006, la obiectivele de mai sus să se aibă în vedere adresa 1031/13.07.2001 a SNP Petrom adresată donatorului I****** I**, în urma adreselor formulate nr. 17768 şi 17770 din 18.01.2000 , şi să stabilească dacă există posibilitatea devierii acestora, iar în caz afirmativ să se precizeze eventualele riscuri care pot apărea . Desemnează expert în specialitatea instalaţii prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe doamna expert Păunescu Adriana. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză doamna expert Păunescu Adriana, în specialitatea instalaţii. Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, cu menţiunea ca faza de teren a acestei lucrări şi verificările necesare să se efectueze împreună de către cei doi experţi, având în vedere că pentru o parte de obiective trebuie să răspundă amândoi. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina reclamanţilor câte 100 de lei fiecare şi le pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 11.04.2008, pentru părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Martie 2008
Admite cererea formulată de pârâtă prin reprezentant de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor astăzi comunicate. Prorogă discutarea asupra încuviinţării probei cu expertiză. Amână judecarea cauzei la 07.03.2008, pentru părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2008
Amână judecarea cauzei la 22.02.2008, pentru când se va cita reclamantul P****** A***** în condiţiile disp. art. 86 Cod proc. civilă prin agent procedural. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2008
Admite cererea formulată de reclamanţi prin avocat de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor şi de răspunsurile date de pârâtă la interogatoriu . Proroga discutarea asupra încuviinţării probei cu expertiză de specialitate. Pune în vedere părţilor să formuleze în scris obiectivele. Amână judecarea cauzei la 08.02.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2008
Admite cererea formulată de pârâtă prin reprezentant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate astăzi şi pentru a răspunde la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 11.01.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2007
Pune în vedere reclamantei prin avocat să depună la dosar al doilea exemplar de pe toate înscrisurile enumerate în borderoul de la fila 26 din dosar pentru a fi comunicate, respectiv cele aflate la filele 22-53, iar pârâtei să răspundă la interogatoriul ce a fost comunicat. Amână judecarea cauzei la 23.11.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea pentru imposibilitate de prezentare formulata de avocat Laura Leca-aparatorul reclamantilor, ca dovedita. Emite o adresa catre reclamanti prin care li se va comunica o copie de pe completarea la intampinare, depusa la dosar la acest termen, cu mentiunea de a depune la dosar toate actele despre care fac vorbire in cererea principala. Pune in vedere paratei prin reprezentant sa depuna la dosar raspunsul la interogatoriul comunicat la acest termen, in doua exemplare. Amână judecarea cauzei la 19.10.2007. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru reclamanti proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratei si proba cu expertiza . Proroga administrarea probei cu expertiza si discutarea obiectivelor dupa administrarea probei cu interogatoriul paratei. Pune in vedere reclamantior prin aparator sa depuna la dosarul cauzei in timp util interogatoriul pentru parata in vederea comunicarii acestuia. Se citeaza parata. Amână judecarea cauzei la 14 09 2007 Cu apel o data cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2007
Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor privind introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC” PETROM” SA Bucureşti. Se conceptează în calitate de pârâtă SC” PETROM” SA Bucureşti şi se citează cu copia înscrisurilor depuse de reclamanţi la acest termen Amână judecarea cauzei la data de 08.06.2007.