F****** G******
InculpatS**** C*******
Parte vătămatăF****** G******
InculpatCondamnă inculpatul F G la următoarele pedepse: -1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 al. 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. c şi 76 lit. c C.pen. -2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 al.l-209 al. 1 lit. g C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. c şi 76 lit. c C.pen. În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. dispune contopirea celor două pedepse, inculpatul F G urmând să execute astfel, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b C.pen. în condiţiile prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată S C. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul F G la plata către stat a sumei de 130 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.12.2007.
Amână pronunţarea pt. data de 20.12.2007
Se va cita inculpatul conformart. 177 al. 4 C.pr.p. şi la ultimul domiciliu cunoscut. Se va cita partea vătămată şi martorul calinciuc eugen şi se va emite mandat de aducere cu executare efectivă pentru acesta.
Amână cauza având în vedere lipsa părţilor. Se vor cita părţile şi se va emite mandat de aducere cu executare efectivă pentru inculpat. Se va face adresă pentru fişa de cazier a inculpatului.
Amână cauza având în vedere lipsa părţilor. Se ve relua procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Se vor emite mandate de aducere cu executare efectivă pentru inculpat şi martor.
Amână cauza având în vedere lipsa inculpatului. Se va cita inculpatul şi se va emite mandat de aducere cu executare efectivă pentru acesta. Se vor cita partea vătămată şi martorul din lucrări.