K***** A*****
ReclamantS**** C****
PârâtConstată perimată acţiunea.
Suspendat în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Pentru interogatoriul reclamantei,
Apreciind necesar a se administra proba cu interogatoriul reclamantei, care se va cita cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, Pentru a se comunica pârâtului, prin adresă, un exemplar al precizării de acţiune,
Pentru a delibera asupra cererii în probaţiune de întocmire a unei adrese către expert,
Faţă de cererea de amânare formulată,
Apreciind necesar a se solicita Primăriei Comunei Coltău dacă şi pe numele cui a fost emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de teren identificată în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză cu nr. topo. 168/67, proprietatea pârâtului, situată la nr. administrativ 264, în localitatea Coltău, În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului, care se va cita cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, în caz de neconformare,
Apreciind necesar a se comunica pârâtului un exemplar al raportului de expertiză în specialitatea topografie, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală asupra acestuia la următorul termen de judecată,
Pentru a se studia raportul de expertiză,
Apreciind necesar a se reveni cu adresă către d-nul expert Alexandru Ardelean, în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză în specialitatea topografie, în 3 exemplare, În vederea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, în temeiul dispoziţiilor art. 201 şi următoarele Cod procedură civilă,
Apreciind necesar a se reveni cu adresă către d-nul expert Alexandru Ardelean, în vederea finalizării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză în specialitatea topografie, în 3 exemplare, cu menţiunea că s-a achitat integral onorariul de expert, În vederea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, în temeiul dispoziţiilor art. 201 şi următoarele Cod procedură civilă,
Apreciind necesar a se reveni cu adresă către d-nul expert Alexandru Ardelean, în vederea finalizării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză în specialitatea topografie, în 3 exemplare, În vederea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, în temeiul dispoziţiilor art. 201 şi următoarele Cod procedură civilă,

Apreciind necesar a se reveni cu adresă către d-nul expert Alexandru Ardelean, în vederea finalizării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză în specialitatea topografie, în 3 exemplare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în temeiul art. 108¹ alin. 1 pct. 2 lit. c) Cod procedură civilă în caz de neconformare şi cu menţiunea de a ataşa lucrării de expertiză dovada citării părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând orele şi zilele când începe şi continuă lucrarea, conform art. 208 Cod procedură civilă, În vederea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, în temeiul dispoziţiilor art. 201 şi următoarele Cod Procedură civilă,
Pentru a se întocmi o adresă către Postul de Poliţie Coltău, în vederea sprijinirii expertului pentru efectuarea expertizei şi pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea finalizării şi depunerii la dosar a expertizei solicitate.
Faţă de cererea de amânare depusă la dosar de către reprezentanta reclamantei, În vederea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, în baza art. 201 şi următorele Cod procedură civilă,
Apreciind necesar a se reveni cu adresă către d-l expert Ardelean Alexandru pentru a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în temeiul art. 108 indice 1 alin. 1 pct. 2 lit. c C.pr.civ. în caz de neconformare, În vederea administrării probaţiunii încuviinţate, în temeiul art. 201 C.pr.civ.,

revenit cu adresa la expert
Pentru a se depune la dosar raportul de expertiză în specialitatea topografie de către d-l expert Ardelean Alexandru, în temeiul art. 201 şi următoarele C.pr.civ.,
Pentru a se depune la dosar raportul de expertiză în specialitatea topografie şi apreciind necesar a se acvira dosarul nr. 1647/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare,
pt. a se face adresă la expert şi a-i comunica obiectivele expertizei
ADRESĂ BIROUL LOCAL DE EXPERTIZE