F******** S******** H************* H********
ReclamantS* H************ S*
PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua Sentinţei civile nr. 7660 din 10.12.2008 privind pe reclamanţii IVAŞCU CRISTINA ELENA, ROŞU ILIE, NEMŢEANU IULIUSS, BĂDICĂ VALENTIN, MICU MARIUS ANTONIU, SUKOSD ŞTEFAN, BASARAB GHEORGHE, RUSU ION, TRIPOVICI FLORIN BOGDAN CĂTĂLIN, URDĂ VIOREL, reprezentaţi de FEDERAŢIA SINDICALĂ HIDROELECTRICA „HIDROSIND”, cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Nacu, nr. 3, sector 2 în contradictoriu cu pârâta SC HIDROELECTRICA SA, cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Nacu, nr. 3, sector 2, în sensul că numărul dosarului este 38042/3/2007 şi nu 38042/3/2002, cum s-a consemnata eronat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.02.2009
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata drepturilor salariale pe perioada 01.01.2006-31.12.2006 Admite capătul 1 din cererea precizată. Obligă pârâta la plata diferenţelor de drepturi salariale pe perioada 15.02.2007 - 01.09.2007, actualizate cu indicele de inflaţie de la data de 01.11.2007, până la data plăţii efective. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.12.2008.
Hotarare 7660 din 10.12.2008