Dosar 3804/98/2007 din 12.12.2007

procedura insolvenţei – societăţi agricole


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3804/98/2007
Data dosar:
12.12.2007
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi agricole
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2008 la ora 11:00

    Complet: complet 8 sindic
  • Închis lichidarea (art. 119 din lege)

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar administrator judiciar pe ETC CONS IPURL - Slobozia . În temeiul art. 134 al.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii generale de insolvenţă a debitorului Societatea Agricolă SNAGOV SAT – cu sediul în com. Dridu, judeţ Ialomiţa, fără radiere, ca urmare a achitării integrale a creanţelor înscrise în tabloul definitiv, în perioada de observaţie, urmând ca aceasta să-şi continuie activitatea. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe administratorul judiciar şi persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, tuturor creditorilor, DS.G.F.P.Ialomiţa şi Judecătoriei Urziceni – Registrul societăţilor agricole, pentru efectuarea menţiunii , precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 28.03.2008 la ora 11:00

    Complet: complet 8 sindic
  • Încheiere

    Cameră consiliu. Admite cererea administratorului judiciar şi acordă termen la 11 aprilie 2008, pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii.

  • Sedinta din data de 25.01.2008 la ora 10:30

    Complet: complet 8 sindic
  • Admis

    Admite cererea formulată de creditorul S* E**** A************ E*** S** B********, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SA SNAGOV SAT – DRIDU, judeţ Ialomiţa. În temeiul art.33 alin. 6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei; Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SA SNAGOV SAT – DRIDU, judeţ Ialomiţa. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Numeşte administrator judiciar pe ETC CONS IPURL - Slobozia, nr.RSP 0278, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie lunară de 600 lei . În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Registrului Societăţilor Agricole de pe lângă Judecătoria Urziceni, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în vederea efectuării menţiunii. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la – 25.03.2008. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la - 25.04.2008. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la – 09.05.2008. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la – 23.05.2008 . Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 23.05.2008, ora 09, la sediul Tribunalului Ialomita, împuternicind administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului şi să prezideze şedinţa. Dispune trimiterea tuturor notificărilor de către administratorul judiciar. In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a dispoziţiei, contul va fi deschis de către lichidator. Fixeaza termrn în şedinţă publică la – 23.05.2008. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 11.01.2008 la ora 10:30

    Complet: complet 8 sindic
  • Amânat

    Pentru a se solicita relaţii de la Judec. Urziceni, amână cauza la 25.01.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD