R******** G** D****** C*******
Apelant ReclamantM********* P****** P*** P*****
Intimat PârâtP******* P******
Intimat PârâtP***** M*****
PetentAdmite apelul. Desfiinţează sentinţa civilă şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Definitivă.Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.09.2008.
Amână pronunţarea la data de 15 septembrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.09.2008
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul intimaţilor-pârâţi, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Pentru respectarea principiului celerităţii soluţionării cauzei şi pentru a da posibilitate intimaţilor-pârâţi să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, amână judecata la data de 08 septembrie 2008 (civil-termene amânări). Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru respectarea principiului celerităţii soluţionării cauzei şi pentru lipsa raportului de expertiză, amână judecata la data de 23 iunie 2008 (civil-termene amânări). Se revine cu adresă către expertul Dumitrescu Cristian, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar în regim de urgenţă, având în vedere faptul că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei. Admite cererea formulată de expertul Dumitrescu Cristian, privind suplimentarea onorariului cu suma de 400 lei. Pune în vedere apelantului-reclamant, prin procurator, să depună la dosar dovada achitării onorariului de expert în sumă de 400 lei. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iunie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge cererea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 iunie 2008.
Dispune înlocuirea expertului P***** M***** cu un expert agronom, care să efectueze lucrarea, având în vedere obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2008, respectiv: să precizeze dacă îşi însuşeşte delimitările stabilite în raportul de expertiză efectuat de expert Păunescu Adriana, să precizeze dacă terenurile ce exced parcelelor A, B, C şi D, din expertiza iniţială, sunt suficiente pentru normala utilizare a imobilelor bl. 14, 15 şi complexul comercial „Doi Cocoşi”. În măsura în care parte din aceste suprafeţe ar fi afectate de normala utilizare a acestor imobile, să individualizeze, prin schiţe dimensionate, suprafeţele ce exced normalei utilizări a acestor clădiri, determinând astfel suprafeţele restituibile potrivit identificărilor efectuate prin parcelele A, B, C şi D, urmând să aibă în vedere şi actele depuse de către intimata-pârâtă. În baza disp.art.202 alin.1 Cod procedură civilă numeşte, prin tragere la sorţi, expert pe dl. Dumitrescu Cristian, domiciliat în Mărăcineni, bl.1, sc.B, ap.12, judeţul Argeş. Se emite adresă expertului Dumitrescu Cristian, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar în regim de urgenţă, având în vedere faptul că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei. Transferarea onorariului de expert în sumă de 200 lei din contul expertului P***** M***** în contul noului expert desemnat în cauză, respectiv dl. Dumitrescu Cristian, sens în care se emite adresă către Biroul de Expertize Tehnice şi Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 02 iunie 2008. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 Mai 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 05 mai 2008, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expertul P***** M*****, în sensul de a efectua lucrarea. Se amendează experta P***** M*****, potrivit dispoziţiilor art.1081(1) pct.2, lit.c Cod procedură civilă, cu suma de 500 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, privind dispoziţia de amendare a expertei P***** M*****. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 Aprilie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 07 aprilie 2008, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert P***** M*****, în sensul de a efectua lucrarea, urmând a se pune în vedere acestuia că în situaţia în care nu va efectua lucrarea până la termenul stabilit, se va proceda la amendarea sa, potrivit dispoziţiilor art.1081 (1) pct.2, lit.c Cod procedură civilă. De asemenea, se va pune în vedere expertului P***** M***** să încunoştiinţeze părţile la momentul când se va deplasa în teren şi să facă dovada în acest sens, întrucât pentru termenul de judecată de astăzi nu a făcut dovada că a citat părţile şi să facă toate demersurile necesare pentru efectuarea lucrării, întrucât cauza de faţă a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe din data de 14.03.2007, astfel că a fost depăşit termenul de un an şi se pune în pericol celeritatea soluţionării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 03 martie 2008, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert P***** M*****, în sensul de a efectua lucrarea, urmând a se pune în vedere acesteia că în situaţia în care nu va efectua lucrarea până la termenul stabilit, se va proceda la amendarea sa, potrivit dispoziţiilor art.1081 (1) pct.2, lit.c Cod procedură civilă. Pune în vedere apelantului-reclamant Rădulescu Gh.Dumitru Cristian, prin procurator, să permită expertului să efectueze lucrarea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 Februarie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie
Amână judecarea cauzei la 04 februarie 2008, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către experta Pintea Minica, în sensul de a efectua lucrarea, urmând a răspunde obiectivelor stabilite prin încheierea din data de 03 octombrie 2007. Se amendează expertul P***** M*****, cu suma de 500 lei, potrivit dispoziţiilor art.1081 (1) pct.2, lit.c Cod procedură civilă. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 Decembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge cererea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2007
Amână judecarea cauzei la data de 03 decembrie 2007, pentru lipsa raportului de expertiză. Respinge cererea de înlocuire formulată de expert P***** M***** şi se emite adresă acesteia, în sensul de a efectua lucrarea, urmând a răspunde la obiectivele ce sunt de competenţa sa. Se emendează expertul P***** M*****, cu suma de 500 lei, potrivit art.art.1081 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 03 decembrie 2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu termen de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 Noiembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2007, pentru lipsa raportului de expertiză. Desemnează în cauză şi un expert cu specialitatea construcţii-instalaţii, respectiv d-na Păunescu Adriana, căreia i se va emite adresă să efectueze lucrarea, având în vedere obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2007. Respinge cererea de înlocuire formulată de expert P***** M***** şi se emite adresă acesteia în sensul de a efectua lucrarea, urmând să răspundă la obiectivele ce sunt de competenţa sa. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertul Păunescu Adriana în sumă de 200 lei, în sarcina apelantului-reclamant Rădulescu Gh.Dumitru Cristian. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Octombrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 01 octombrie 2007, pentru lipsa raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expertul P***** M*****, în sensul de a efectua lucrarea, având în vedere obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2007 şi actele depuse de intimaţii-pârâţi la dosar, aflate la filele 130-136. De asemenea, se va atenţiona expertul că, în situaţia în care nu va depune la dosar raportul de expertiză, până la termenul stabilit, se va proceda la amendarea acestuia, potrivit disp.art.1081 alin.2 litera „c” Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 Iunie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza disp.art.202 Cod procedură civilă desemnează în cauză un nou expert, prin tragere la sorţi, pe d-na P***** M*****, domiciliată în Piteşti, strada Craiovei, bl.27, sc.A ,ap.8, judeţul Argeş. Se emite adresă expertului P***** M*****, în sensul de a efectua lucrarea şi de a o depune la dosar în termenul prevăzut de lege, urmând să răspundă la obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 02.04.2007, respectiv: să precizeze dacă terenurile ce exced parcelelor A, B, C şi D, din expertiza iniţială, sunt suficiente pentru normala utilizare a imobilelor bl. 14, 15 şi complexul comercial „Doi Cocoşi”. În măsura în care parte din aceste suprafeţe ar fi afectate de normala utilizare a acestor imobile, să individualizeze, prin schiţe dimensionate, suprafeţele ce exced normalei utilizări a acestor clădiri, determinând astfel suprafeţele restituibile potrivit identificărilor efectuate prin parcelele A, B, C şi D, urmând să aibă în vedere şi actele ce vor fi depuse de către intimata-pârâtă. Se reveni cu adresă către Primăria Municipiului Piteşti, în sensul să exhibeze acte doveditoare, cu privire la faptul că suprafeţele A,B,C şi D, din expertiza iniţială, aparţin domeniului public, punându-i-se în vedere ca aceste acte să fie prezentate şi expertului desemnat în cauză. Se emite adresă către Biroul de expertize Argeş, în sensul de a dispune transferarea onorariului provizoriu de expert în cuantum de 200 lei, achitat cu chitanţa nr. 1077853/1 din 04.04.2007, emisă de C.E.C-Sucursala Argeş, din contul expertului Istrate Ion în contul noului expert desemnat în cauză,respectiv d-na P***** M*****. Se citează intimaţii-pârâţi Municipiul Piteşti-prin primar şi P******* P******. Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2007. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 Mai 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Suplimentarea probatoriului, respectiv completarea raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond, de către acelaşi expert, respectiv dl. Istrate Ion, şi emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Piteşti, în sensul să exhibeze acte doveditoare, cu privire la faptul că suprafeţele A,B,C şi D, din expertiza iniţială, aparţin domeniului public. Se emite adresă expertului Istrate Ion, în sensul de a efectua lucrarea, în termenul prevăzut de lege, şi de a răspuns la următoarele obiective: să precizeze dacă terenurile ce exced parcelelor A, B, C şi D, din expertiza iniţială, sunt suficiente pentru normala utilizare a imobilelor bl. 14, 15 şi complexul comercial „Doi Cocoşi”. În măsura în care parte din aceste suprafeţe ar fi afectate de normala utilizare a acestor imobile, să individualizeze, prin schiţe dimensionate, suprafeţele ce exced normalei utilizări a acestor clădiri, determinând astfel suprafeţele restituibile potrivit identificărilor efectuate prin parcelele A, B, C şi D, urmând să aibă în vedere şi actele ce vor fi depuse de către intimata-pârâtă. Se emite adresă către Primăria Municipiului Piteşti, în sensul să exhibeze acte doveditoare, cu privire la faptul că suprafeţele A,B,C şi D, din expertiza iniţială, aparţin domeniului public, punându-i-se în vedere ca aceste acte să fie prezentate şi expertului desemnat în cauză. Stabileşte onorariul provizoriu de expert în sumă de 200 lei, în sarcina apelantului-reclamant. Se citează intimaţii-pârâţi Municipiul Piteşti-prin primar şi P******* P******. Amână judecarea cauzei la data de 07 mai 2007. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 Aprilie 2007, la Curtea de Apel Piteşti-Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.