T****** C*********
Recurent InculpatRespinge ca nefondate recursurile penale declarate de parchet şi de către inculpat, cu obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielor judiciare către stat.
S-a amânat judecarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu inculpatul recurent.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul recurent T.C.
În vederea îndeplinirii procedurii legale de citare cu inculpatul recurent din Italia.
Faţă de cele învederate de apărătorul inculpatului, pentru a face dovada celor susţinute.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare în cauză.
faţă de lipsa de procedură amână cauza la data de 02.07.2009
Lipsă de procedură cu inculpatul .
faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
S-a amânat judecarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu inculpatul recurent de la adresa din Italia.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea citării inculpatului recurent şi de la adresa din Italia.
Faţă de cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatului pentru a pregăti apărarea în cauză
A fost admisă cererea deamânare formulată de inculpatul recurent, pentru pregătirea apărării, cauza fiind la primul termen de judecată în recurs.