V*** L******* E**** A**
ReclamantP******* R*****
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de către reclamanta VIDA LAUREANA ELENA ANA împotriva pârâtei P******* R*****, având ca obiect L.10/2001. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Pronuntată în şedinta publică din 16.11. 2010.
Încuviinţează efectuarea în cauză a unui supliment de expertiză, expertul Cniş Ecaterina urmând a răspunde dacă suprafaţa de 814 m.p. găsită liberă, este liberă şi dacă se ia în considerare actuala suprafaţă a terenului, sau este condiţionată de rectificarea suprafeţei tabulare de la 4.855 m.p. la 6.152 m.p. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a proceda la întocmirea suplimentului de expertiză. Pune în vedere reclamantei V*** L******* E**** A** să ia legătura cu expertul pentru a achita onorariul pentru suplimentul de expertiză. În baza dispoziţiilor art.242 pct.1 Cod procedură civilă, SUSPENDĂ judecata acţiunii civile formulată de reclamanta V*** L******* E**** A**, împotriva Dispoziţiei nr.2068/9.06.2005 emisă de Primarul municipiului Reşiţa, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Reşiţa, având ca obiect Legea nr.10/2001. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către apărătorul reclamantei. Dispune repetarea adreselor de la filele 63, 64 dosar. Amână judecarea cauzei la 11 noiembrie 2008.
Pentru efectuarea unor adrese către Municipiul Reşiţa Consiliul Local Reşiţa, pentru a se comunica dacă imobilul în litigiu figurează ca fiind cuprinse în domeniul public sau privat al Municipiului Reşiţa şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, pentru a comunica dacă imobilul în litigiu figurează în evidenţa inspectoratului şi cu ce titlu, Amână judecarea cauzei la 14 octombrie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamantă şi reprezentantul pârâtului. Amână judecarea cauzei la 2 septembrie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de expert Cniş Ecaterina. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, prin care se comunică faptul că în virtutea celor comunicate prin nota telefonică, s-a dispus amânarea cauzei pentru redactarea raportului de expertiză şi că în cazul în care la următorul termen de judecată nu este depusă lucrarea, se va proceda la amendarea expertului. Amână judecarea cauzei la 24 iunie 2008.
Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a depune la dosar raportul de expertiză, sub sancţiunea amendării. Pentru administrarea probei cu expertiză, amână judecarea cauzei la 27 mai 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către expert Cniş Ecaterina. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a depune la dosar raportul de expertiză, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la 15 aprilie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către expert Cniş Ecaterina. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a depune la dosar raportul de expertiză, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei la 18 martie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către expert Cniş Ecaterina. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la 19 februarie 2008.
Admite cererile de amânare a cauzei formulate de către reclamanta V*** L******* E**** A** şi reprezentanta pârâtului Primarul municipiului Reşiţa. Pune în vedere reclamantei să achite 400 RON, cu titlu de avans onorariu expert şi să depună la dosarul cauzei dovadă în acest sens. Amână judecarea cauzei la 22 ianuarie 2008.
Admite cererile de amânare a cauzei formulate de către reclamanta V*** L******* E**** A** şi reprezentantul pârâtului Primarul municipiului Reşiţa. Dispune repetarea adresei de la fila 24 dosar, cu completarea că lipsa unui răspuns va conduce la amendarea expertului. Amână judecarea cauzei la 11 decembrie 2007.
Numeşte în cauză pe expert Cniş Ecaterina, pentru efectuarea unei completări la raportul de expertiză topografică. Stabileşte ca obiective ale expertizei: identificarea suprafeţei de teren aflată în litigiu; identificarea construcţiilor existente pe terenul în litigiu şi indicarea deţinătorilor acestora; identificarea suprafeţelor de teren libere de construcţii şi formularea de propuneri de dezmembrare şi restituire a acestora; expertul să răspundă dacă imobilul aparţinând domeniului public al Municipiului Reşiţa cu nr.top.R/200/3/52/h/11, constând în Ştrand cu teren, zone verzi, trotuare, căi de acces, se suprapune sau nu cu imobilul revendicat, înscris în CF 2227 Reşiţa Română, sub nr.top.755/24 şi în ce măsură suprafeţele rămase libere sunt retrocedabile, fără afectarea bunei folosinţe a imobilelor construcţii. Dispune efectuarea unei adrese către expert Cniş Ecaterina, pentru a comunica personal sau în scris acceptarea lucrării, cuantumul onorariului şi timpul necesar efectuării şi depunerii raportului de expertiză, în funcţie de răspunsul expertului instanţa urmând a fixa avansul la onorariul de expert. Dispune comunicarea către expert a unui exemplar al obiectivelor de expertiză depuse la dosar de către reclamantă, prin apărătorul său. Amână judecarea cauzei la 27 noiembrie 2007.
Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de către reclamantă prin apărătorul său. Pune în vedere reprezentantul pârâtului să producă înscrisurile încuviinţate ca probe şi să facă diligenţe pentru depunerea înscrisurilor administrate în probaţiune. Dispune efectuarea în cauză a unei completări la raportul de expertiză topografică. Pune în vedere apărătorului reclamantei să formuleze obiective de expertiză, în sensul celor discutate. Dispune efectuarea unei adrese către Biroul local de expertize, pentru comunicarea unei liste cu experţi topografi. În ce priveşte efectuarea în cauză a unei expertize tehnice în construcţii, apreciază că valoarea construcţiilor este ireleventă în condiţiile legii, cerinţa prevăzută de art.315 Cod procedură civilă putând fi îndeplinită prin administrarea probei cu înscrisuri şi a celei cu expertiză topografică. Amână judecarea cauzei la 13 noiembrie 2007.
Având în vedere că completul 11 , căruia i-a fost repartizată cauza de faţă , a fost desfiinţat , în baza dispoziţiilor art. 99 pct.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se va proceda la repartizarea cauzei prin sistemul ciclic completului 13 , cu termen de judecată la data de 16 octombrie 2007 . De asemenea , având în vedere solicitarea reclamantei , în baza dispoziţiilor art.156 alin.1 Cod procedură civilă , va acorda acesteia un termen de judecată pentru lipsă de apărare.