P** T***
Apelant ReclamantP******* M*********** B*******
Intimat PârâtM********* B******* - P*** P*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinţei civile nr. 144 din 9.III.07 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. 3898/112/06, pe care o schimbă în sensul că admite plângerea formulată de reclam.P.T. împotriva pârâtului Primmarul municip. Bistriţa. Anulează dispoziţia nr. 1609/17.X.06 emisă de primar. Obligă pârâtul Primarul municip. Bistriţa să propună reclamantului acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pt. terenul în supraf. de 259,20 mp situat în Bistriţa, str. A. Mureşanu, nr. 73, ce a fost evidenţiat sub nr. top. 6576/4 în CF 3837 Bistriţa, expropriat prin Decretul nr. 631/1973. Păstr.dispoz. de resping. faţă de pâr.Mun.Bistr. Respinge cererea de acordare a chelt.judecată. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 18.X.07.
pentru comunicarea motivelor de apel.
În temeiul disp. art. 156 C. pr. civilă încuviinţează cererea de amânare pentru angajarea unui apărător, formulată de reclamantul-apelant. Amână judecarea cauzei pentru data de 13 septembrie 2007, la completul C4, sala 135, ora 8,30, în temeiul art.99 aliniat ultim din Regulamentul de organizare al instanţelor, deoarece completul C8 se desfiinţează. Se vor cita părţile.