Dosar 39435/3/2007 din 12.11.2007

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 39435/3/2007
Data dosar:
12.11.2007
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VI-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2019 la ora 11:00

    Complet: C1-Fond CC
  • Civil

    Faţă de dispoziţiile Curţii de Apel Bucureşti luate prin Decizia civilă nr. 84/2016 faţă de Sentinţa civilă nr. 5479/09.10.2015 prin care s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată, deşi în al doilea ciclu procesual în cauză s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 14371/18.12.2009, irevocabilă prin respingerea apelurilor, se dispune pe cale administrativă scoaterea cauzei de pe rol. Dată în Camera de Consiliu azi, 28.10.2019.

    Rezolutie din 28.10.2019
  • Sedinta din data de 24.11.2009 la ora 11:00

    Complet: C4-Fond
  • Amână cauza

    Amâna pronuntarea la 03.12.2009. Pronuntata în sedinta publica, azi, 24.11.2009. Admite în parte cererea. Obliga pârâta sa plateasca reclamantei echivalentul în lei la cursul BNR din ziua efectuarii platii, al sumei de 52.500 euro cu titlu de penalitati de întârziere. Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronuntata în sedinta publica azi 18.12.2009.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii 14371 din 24.11.2009

Flux dosar


Actualizare GRPD