R** V*****
ReclamantF******* M****
PârâtU******** V******* A*****
PârâtRespinge excepţia invocată de pârâta F******* M****. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul R** V*****, domiciliat în Petroşani, str. Viitorului, bl.11, ap.4, jud. Hunedoara în contradictoriu cu F******* M****, domiciliată în Petroşani, str. Aviatorilor, bl.14, ap.10, jud. Hunedoara şi U******** V******* A*****, cu domiciliul în Petroşani, str. Tineretului, nr.10, jud. Hunedoara şi în consecinţă : Obligă pârâţii în solidar, la plata sumei de 17976,87 lei către reclamant reprezentând contravaloare lucrări îmbunătăţiri apartament. Obligă pârâţii la plata sumei de 3224 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul U******** V******* A*****. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 februarie 2009.
Amână pronunţarea cauzei la data de 2 februarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 ianuarie 2009.
Se vor emite adrese Tribunalului Hunedoara – Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile şi experţilor Baciu Teodor, Badea Carmen Luminiţa şi Kocsis Mihaela, pentru a efectua lucrarea de expertiză dispusă în cauză, după ce pârâţii vor depune la dosar dovada achitării avansul provizoriu pentru expertiza în sumă de 900 lei, în termen de 48 de ore, în caz contrar vor fi decăzuţi din probă. Amână cauza la data de 28 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi 28 ianuarie 2009.
Numeşte experţi constructori pe Baciu Teodor, Badea Carmen Luminiţa şi Kocsis Mihaela, în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2007 (stabilirea valorii actuale a îmbunătăţirilor aduse imobilului şi în ce constau aceste îmbunătăţiri). Pune în vedere reprezentantului pârâţilor să achite onorariul provizoriu pentru expertiză, stabilit la termenul anterior la suma de 900 lei, urmând ca după ce va depune la dosar dovada achitării lui, să se emită adrese Tribunalului Hunedoara – Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile şi experţilor pentru efectuarea lucrării. Amână cauza la data de 7 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi 3 decembrie 2008.
Admite cererea formulată de reprezentantul reclamantului şi dispune efectuarea unei noi expertize în cauză, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 24.10.2007 (stabilirea valorii actuale a îmbunătăţirilor aduse imobilului şi în ce constau aceste îmbunătăţiri). Stabileşte un avans onorariu expert în sumă de 900 lei şi pune în vedere reprezentantului reclamantei să-l achite şi să depună chitanţa la dosar. Se va emite adresă Tribunalului Hunedoara – Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a comunica la dosar o listă cu 9 experţi în specialitatea construcţii, cu excepţia d-nului expert Savu Vasile. Fixează un nou termen de judecată la data de 3 decembrie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 noiembrie 2008.
Acordă un nou termen de judecată la data de 19 noiembrie 2008, pentru studiul raportului de expertiză şi formulării eventualelor obiecţiuni. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 octombrie 2008.
DISPUNE : Amână cauza la data de 22 octombrie 2008, pentru când se va emite adresă către d-nul expert Savu Vasile şi către B.J.E. Hunedoara, pentru a ne comunica raportul de expertiză dispus în cauză. Pune în vedere reclamantului, să achite decontul lucrării şi să depună chitanţa cu plata acestuia la dosar. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 septembrie 2008.
DISPUNE : Amână cauza la data de 24 septembrie 2008, pentru când se va reveni cu adresă către d-nul expert Savu Vasile, pentru a comunica decontul lucrării de expertiză, în vederea achitării acestuia. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 septembrie 2008.
Amână cauza la data de 10 septembrie 2008, pentru când se va face adresă dl. expert Savu Vasile să comunice decontul lucrării de expertiză pentru a fi achitat. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13 august 2008.
Admite cererea formulată de reprezentanţii părţilor şi dispune înlocuirea d-lui expert Muntean Ninai Alexandru Cornel cu d-nul Savu Vasile, expert în specialitatea construcţii, sens în care se va face adresă acestuia să se prezinte în instanţă pentru a lua act de obiectivele expertizei, precum şi Tribunalului Hunedoara – Biroului Judeţean de Expertize Deva. Stabileşte termen de judecată la data de 13 august 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 iunie 2008.
Admite cererea de înlocuire formulată de dl. expert Bilei Lucian şi dispune înlocuirea acestuia cu dl. expert Muntean Ninai Alexandru Cornel căruia i se va face adresă pentru a se prezenta în instanţă şi a lua act de obiectivele expertizei. Instanţa pune în vedere părţilor să prezinte martorii sub sancţiunea decăderii din probă. Se va cita martorul Nemţeanu Andrei. Pronunţată in şedinţă publică azi 7 mai 2008
Respinge excepţia invocată de reprezentantul pârâţilor privind tardivitatea depunerii de către reclamant a precizării de acţiune, ca fiind tardiv formulată. Instanţa pune în vedere reprezentantului pârâţilor să depună la dosar taxa de timbru aferentă cererii reconvenţionale în cuantum de 8 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Desemnează în cauză în calitate de expert pe dl. Bilei Lucian, căruia i se va face adresă pentru a se prezenta în instanţă şi a lua act de obiectivele expertizei. Se vor cita martorii Bura Gheorghe şi Nemţeanu Andrei. Pronunţată in şedinţă publică azi 26 martie 2008
În baza art. 156 c.pr.civilă instanţa admite cererea de amânare formulată de pârâtul U******** V******* A*****, pentru când acesta îşi va angaja apărător. Se va cita pârâtul Ungureanu Valentin- Adrian şi martorii Bura Gheorghe şi Nemţeanu Andrei. Pronunţată in şedinţă publică azi 27 februarie 2008
Repunerea cauzei pe rol. Acordă un nou termen de judecată la data de 27 februarie 2008 pentru când instanţa dispune introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului U******** V******* A*****, care se va cita de la adresa indicată. Se va cita reclamantul, pârâta şi martorii Bura Gheorghe şi Nemţeanu Andrei. Pronunţată in şedinţă publică azi 30 ianuarie 2008
D I S P U N E Amână cauza şi fixează un nou termen de judecată la data de 30 ianuarie 2008, pentru când se va pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei invocată de reprezentantul reclamantei şi vor fi prezentaţi martorii în vederea audierii. Pronunţata în şedinţa publica astăzi 09.01.2008.
Acordarea unui nou termen de judecată pentru când instanţa pune în vedere pârâtei să depună la dosar extrasul de carte funciară complet şi la zi, al imobilului situat în Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 14,ap.10. urmând ca după depunerea la dosar a extrasului să pună în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Obliga reclamantul, sa depună la dosar, dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod pr. civ. Martorilor prezenţi Bura Gheorghe şi Nemţeanu Andrei li s-a acordat TC, urmând a fi audiaţi după pronunţarea instanţei asupra excepţiei. Pronunţată in şedinţă publică azi 21.11.2007.
Încuviintează proba cu expertiza si proba testimonială pentru reclamant şi dispune audierea martorilor Bura Gheorghe şi Nemţeanu Andrei, care se vor cita de la adresele indicate. Încuviinţează proba testimonială pentru pârâtă şi dispune audierea martorilor Fuiora Crenguţa şi Furdui Ioan, care vor fi prezentaţi necitaţi. Stabileşte obiectivele expertizei în construcţii: - stabilirea valorii actuale a îmbunătăţirilor aduse imobilului şi - în ce constau aceste îmbunătăţiri, Emite adresa Biroul Local de Expertiza pentru a se comunica pana la termenul din data de 21. 11.2007, numele si adresa, experţilor in specialitatea construcţii. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza in cuantum de 200 lei. Obliga reclamantul, sa depună la dosar, dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod pr. civ. Se va cita pârâta cu menţiunea „ la interogator „. Instanţa pune în vedere pârâtei prin reprezentantul acesteia să depună la dosar extrasul de carte funciară al imobilului situat în Petroşani, str. Aviatorilor, bl. 14,ap.10. urmând ca după depunerea la dosar a extrasului să pună în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Pronunţată in şedinţă publică azi 24.10.2007.
Fixează un nou termen de judecată la data de 24.10.2007, când av. Prip Pompiliu pentru reclamant va studia întâmpinarea pârâtei şi pentru când se va cita pârâta cu menţiunea „ la interogator „. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2007.
D I S P U N E Admite cererile şi fixează un nou termen de judecată la data de 26.09. 2007, pentru când se va cita pârâta cu menţiunea „la interogatoriu”. Pronunţata în şedinţa publica astăzi 18.07.2007.