D********* G*******
Recurent PetentC****** L***** D* A******* A L**** F******* F****** P***** L******
IntimatC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatAdmite în parte plângerea modificată. Anulează în parte Hotărârea cu nr. 85/17.08.2006 emisă de către Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv numai în ceea ce îl priveşte pe petent. Obligă intimatele comisii să reconstituie petentului dreptul de proprietate, în natură, în privinţa unei suprafeţe de 2,37 ha. teren cu vegetaţie forestieră, pe vechile amplasamente în măsura în care acestea nu au fost deja atribuite altor persoane îndreptăţite. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 12.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză, Cotenescu Ion pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 05.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2008.
Se emite adresă către expertul desemnat în cauză Cotenescu Ion, pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.09.2008 , pentru când se vor cita intimaţii. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 August 2008
Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză Cotenescu Ion, pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat. Se va emite adresă către BLET pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în prezenta cauză, respectiv Cotenescu Ion. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.08.2008 C1-Vacanţă Fond Funciar Marţi, pentru când se vor cita intimaţii. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.07.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere apărătorului petentului să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele de stare civilă, cu care să facă dovada filiaţiei faţă de autor. Pune în vedere petentului, prin apărător, prin apărător să aducă şi pe celălalt martor necitaţi, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Dispune efectuarea unei expertize în specialitatea agricultură cu obiectivele menţionate în considerente. Desemnează în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un expert în specialitatea silvicultură şi anume pe Cotenescu Ion. Fixează onorariu provizoriu în sarcina petentului în cuantum de 500 lei şi pune în vedere acestuia, prin apărător să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Cotenescu Ion , după achitarea onorariului. Emite adresă către BLET pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.07.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu intimata Comisia Locală de Fond Funciar Poiana Lacului. Dispune introducerea în cauză în calitate de intimată şi a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş. Pentru respectarea principiului contradictorialităţii, în conformitate cu disp. art. 114 C. proc. civ., dispune comunicarea cererii completatoare către intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Poiana Lacului şi C****** J******** D* F*** F****** A****. Menţine dispoziţiile anterioare privitoare la probe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.06.2008 pentru când se citează intimatele. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de apărătorul petentului prin care solicită scoaterea dosarului de pe rol şi înaintarea acestuia către Comisia Locală de Fond Funciar pentru soluţionarea contestaţiei nu ca întemeiată. Încuviinţează pentru petent probele solicitate şi anume proba înscrisuri, a probei testimoniale, precum şi proba cu expertiză tehnică în specialitatea silvicultură. Pune în vedere petentului, prin apărător să aducă martorii necitaţi, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică după administrarea probei testimoniale. Emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Poiana Lacului, să precizeze dacă s-a înaintat răspunsul către C****** J******** D* F*** F****** A**** şi care a fost acest răspuns. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.05.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În baza disp. art 155 indice 1 din C.proc.civ suspendă judecata cauzei până la data la care petentul va face dovada hotărârii atacate. Cu drept de recurs pe perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2007
Dispune comunicarea cererii precizatoare către intimata C****** L***** D* A******* A L**** F******* F****** P***** L******. Prorogă discutarea cererii precizatoare pentru termenul de judecată următor. Reia citarea cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere petentului să precizeze cererea de chemare în judecată, precum şi care este hotărârea atacată sub sancţiunea suspendării prevăzută de disp. art 1551 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.05.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2007.