A**** M*****
PetentRespinge ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul A**** M*****. Obligă petentul să plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei onorariu avocat oficiu se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 18 decembrie 2007.
Se solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul bunicii petentului, Ţară Dorina in loc. Cobîla, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani.
Având în vedere că lipsa petentului, lipsa de procedură cu acesta, precum şi dispoziţiile art. 460 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit căror, condamnatul arestat este adus obligatoriu la judecată, instanţa, ascultând şi procurorul, va acorda un nou termen de judecată şi va dispune citarea acestuia cu dispoziţie de transferare din Penitenciarul Tulcea, întrucât, aşa cum rezultă din referatul întocmit de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Botoşani, rezultă că acesta se află încarcerat în această unitate.