Dosar 40683/3/2007 din 20.11.2007

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 40683/3/2007
Data dosar:
20.11.2007
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-II-a Penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Soluţionare

    Respinge cererea, formulată de inculpatul M****** N***, de schimbare a încadrării juridice din art 20 din Cp rap la art 174Cp–art 176 lit d din Cp cu aplicarea art. 75 lit a din Cp în art 26 din Cp rap la art 20 din Cp rap la art 174Cp–art 176 lit d din Cp, cu aplicarea art.75 lit a din Cp, ca nefondată. 1) În temeiul disp. art 20 din Cp rap la art 174Cp – art 176 lit d din Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp cu aplicarea art 19 din Legea 682/2000 condamnă pe inculpatul M****** N*** la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prav. de 211 alin 2 lit a, d, f din Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp, cu aplicarea art 13 din Cp în infracţiunea prev. de art 211 alin 2 lit a, d, f din Cp cu aplicarea art 13 din Cp. În temeiul disp. art 211 alin 2 lit a, d, f din Cp cu aplicarea art 13 din Cp şi art 19 din Legea 682/2000 condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. art 192 alin 2 din Cp cu aplicarea art 13 din Cp şi art 19 din Legea 682/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1772 din 3.11.2000, definitivă prin decizia penală 637 din 24. 04 2001 a Curţii de Apel Bucureşti. Constată că faptele pentru care a fost trimis în judecată sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 2555 din 3.12.2001, definitivă prin decizia penală 1069 din 4. 06. 2002 a CAB Secţia a-II-a Penală, prin care a fost respins recursul inculpatului. În temeiul disp. art 33 lit a, 34 lit b din Cp contopeşte pedepsele de 6 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru care s-a dispus anularea suspendării condiţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 2555 din 3.12.2001, definitivă prin decizia penală 1069 din 4.06.2002 a CAB Secţia a-II-a Penală în pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea de fals privind identitatea,1 an închisoare pentru art 36 alin 1 din Decretul 328/1966 şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1772 din 3.11.2000 a Judecătoriei Sect 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală 637 din 24. 04 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate Repune în individualitatea lor pedepsele. Contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea de fals privind identitatea, de 1 an închisoare pentru art 36 alin 1 din Decretul 328/1966 şi de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 1772 din 3.11.2000 a Judecătoriei Sect 1 Bucureşti, pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate prin sentinţa penală 2555 din 3.12.2001 a Judecătoriei Sect 1 Bucureşti, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art 350 din Cpp menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul disp. art 88 din Cp deduce prevenţia de la 18. 01.2000 la 22.01.2000, reţinerea de 24 de h de la 29.05.2001 şi perioada de la 30.05.2001 la 3.06.2001 şi de la 30.04.2007 la zi. În temeiul disp. art.18 alin 1 din Legea 302/2004 deduce din pedeapsă perioada cât inculpatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării din Spania de la 7.12.2005 la 15.01.2006. Anulează MEPI 6041 emis în baza sentinţei penale nr 2555 din 3.12.2001 a Judecătoriei Sect 1 Bucureşti şi dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. Respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice din art 20 din Cp rap la art 174 din Cp - 176 lit d din Cp cu aplicarea art 75 lit a din CP în infracţiunea prev. de art 264 din Cp, formulată de inculpatul Cuţitaru Marian. 2) În temeiul disp. art 20 din Cp rap la art 174Cp – art 176 lit d din Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul CUŢITARU MARIAN la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prev. de 211 alin 2 lit a, d, f din Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp, cu aplicarea art 13 din Cp în infracţiunea prev. de art 211 alin 2 lit a, d, f din Cp cu aplicarea art 13 din Cp. În temeiul disp. art 211 alin 2 lit a , d, f din Cp cu aplicarea art 13 din Cp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. 192 alin 2 din Cp cu aplicarea art 13 din Cp condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp. În temeiul disp. art 33 lit a, 34 lit b din Cp inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare. În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a şi lit b din Cp pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art 88 din Cp deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 28.09.2002 la 27.10.2002. În temeiul disp. art 118 confiscă de la inculpaţi o bară metalică din fier beton cu lungimea de 85 de cm. În temeiul disp. art 346, 347 din Cpp rap la art 998, 999 C civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A******* D**** R****** şi obligă pe inculpaţi în solidar la acoperirea prejudiciului în cuantum de 40. 000 de dolari SUA (echivalent în lei). În temeiul disp. art 346, 347 din Cpp rap la art 998, 999 C civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfăntul Pantelimon şi îi obligă pe inculpaţi în solidar la acoperirea prejudiciului în cuantum de 2648,36 lei plus dobânda legală de la data rămânerii definitive şi până la achitarea integrală a debitului. Ia act că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul disp. art 191 din Cpp obligă pe fiecare inculpat 1000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.12.2008.

  • Sedinta din data de 09.12.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Amânat

    am.pr.16.12.08-C.G.

  • Sedinta din data de 11.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    In temeiul disp. art.3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin 3 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului M****** N***, , deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr.375/UP/03.09.2004, emis de Tribunalul Bucureşti. Masura dispusa de instanta se comunica administratiei locului de detentie, care o va aduce la cunostinta inculpatului. Cu recurs. Pronuntata . pe fond administrare probe.

  • Sedinta din data de 14.10.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    In temeiul disp. art.3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin 3 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului M****** N***, , deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr.375/UP/03.09.2004, emis de Tribunalul Bucureşti. Masura dispusa de instanta se comunica administratiei locului de detentie, care o va aduce la cunostinta inculpatului. Cu recurs. Pronuntata in sedinţă publica de la 14 10 2008. pe fond administrare probe.

  • Sedinta din data de 16.09.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    probe

  • Sedinta din data de 21.08.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    administrare probe. În temeiul disp. art. 300/2 din Cpp rap .la art. 160/b Cpp menţine starea de arest a inculpatului M****** N***. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 24.07.2008 la ora 08:30

    Complet: C1-fond
  • Încheiere

    Mentine starea de arest a inculpatului Mustafa Nelu. Cu recurs. Pronuntata în sedinta publica.

  • Sedinta din data de 10.07.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Lipsă procedură.

  • Sedinta din data de 24.06.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpatului M****** N***. Respinge ca nefondată cererea derevocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs. Pron. în şedinţă publică. Administrare probe.

  • Sedinta din data de 24.06.2008 la ora 08:30

    Complet: C1-fond
  • Sedinta din data de 23.05.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpatului M****** N***. Respinge ca nefondată cererea derevocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs. Pron. în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 25.04.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpatului M****** N***. Respinge ca nefondată cererea derevocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs. Pron. în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 28.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inculpatului M****** N***. Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs. Pron. în şed publică.

  • Sedinta din data de 29.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    Menţine starea de arest a inc. M****** N***. Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive. Cu recurs. Amână cauza pentru citare inc. Cuţitaru la noul domiciliu indicat de avocatul său.

  • Sedinta din data de 01.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    pentru pregătirea apărării.

  • Sedinta din data de 07.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-apel si recurs
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 3002 rap la art 160 b alin.3 C.p.p menţine starea de arest a inculpatului, fiul lui Constantin şi Victoria, născut la data de 17.02.1982 în Videle, judeţul Teleorman, arestat în baza MAP nr.375/UP/03.09.2004, emis de Tribunalul Bucureşti. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 04.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-fond
  • Încheiere

    pentru discutarea stării de arest a inc. M****** N***, faţă de lipsa de apărare, acordă termen intermediar la data de 07.01.2008, C2. Acordă termen de fond pentru audierea inc. la data de 01.02.2008

  • Sedinta din data de 18.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C1-fond
  • Sedinta din data de 18.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C3-fond
  • Încheiere

    lipsă apărare.

  • Sedinta din data de 22.11.2007 la ora 10:00

    Complet: Camera de Consiliu
  • Încheiere

    Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inc. M****** N***. Menţine starea de arest a inculpatului. Cu recurs. Menţine termenul de fond acordat la 18.12.2007. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2007.

  • Sedinta din data de 21.11.2007 la ora 10:00

    Complet: Camera de Consiliu
  • Încheiere

    În baza art.52 C.p.p. cu referire la art.48 alin.1 lit.a C.p.p. admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Pârvu Iosefina în dosarul nr.40683/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală. Menţine măsurile dispuse. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.11.2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD