O******* V*****
Apelant InculpatD*** I*** T***
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** P*******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul O******* V***** fiul lui Constantin şi Tudora, născut la data de 19 septembrie 1954, domiciliat în comuna Filipeştii de Pădure, str.Principală, nr.346, bloc 3 B, sc.A, ap.2, judeţul Prahova, împotriva sentinţei penale nr.559 din 23 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova. Desfiinţează în parte, în latură penală, sentinţa apelată şi în consecinţă : Reduce pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului O******* V***** pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.20 rap.la art.174 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal şi art.76 lit.b Cod penal, la 3 ani închiosoare. În baza art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea executăprii pedepsei, respectiv sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani calculat în conformitate cu disp.art.86/2 alin.1 Cod penal, format din cuantumul pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 3 ani. În baza art.86/3 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova ; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art.86/3 alin.3 Cod penal, se va impune inculpatului O******* V***** obligaţia de a nu intra în legătură cu persoana vătăîmată D*** I*** T***. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.86/4 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiei stabilite de instanţă. Atrage atenţia inculpatului asupăra disp.art.86/1 alin.4 Cod penal rap.la art.81 alin.5 Cod penal. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a Teza I şi lit.b Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedeposei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art.65 alin.2 Cod penal, rap.la art.174 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a , teza I şi lit.b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare, pentru părţile lipsă atât de la dezbateri cât şi la pronunţare de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 09 ianuarie 2008.
Amână pronunţarea cauzei la data de 09 ianuarie 2008, Sala 1, pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului.
Amână judecarea cauzei la 07 ianuarie 2008, sala 1, pentru angajarea unui apărător ales de către apelantul inculpat O******* V*****.