E***** L********
Apelant InculpatV******* S******
Intimat Parte civilăM**** M*****
Intimat Parte civilăM**** N*****
Intimat Parte civilăRespinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul E***** L********, fiul lui Gheorghe şi Doina, născut la data de 27 mai 1984, deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr.9 din 18 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu 01 august 2006, la zi. Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare iar pentru apelantul arestat şi părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2007.
În baza art. 300/1 alin. 1 şi 3 rap.la art. 160 /b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului E***** L******** fiul lui Gheorghe şi Doina, născut la data de 27 mai 1984 deţinut în Penitenciarul Focşani şi menţine această măsură. Dispune plata sumei de 40 lei onorariu pentru avocatul din oficiu , din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare iar pentru inculpat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de astăzi 07 martie 2007.