G***** J****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia din cadrul Penitenciarul Baia Mare privind condamnatul GYORGY JANOS, CNP , fiul lui NATURAL şi ANA, născut la data de 14.11.1967, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr: 221/2003 a Jud. Caransebeş pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 386/2003 a Jud. Caransebeş atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în BRAŞOV loc. APATA nr. 602. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, cu excepţia sumei de 40 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 891 din 14.06.2007