S* H*********** S* B*****
ReclamantC*** A*** S*
PârâtInstanţa ia act de renunţarea la judecata cauzei formulată de reclamantă. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Admite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Giurgiu.Declină competenţa pentru soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu-Secţia Comercială.Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Având în vedere că procedura de citare cu reclamanta nu este îndeplinită
Amână cauza faţă de de cererea de amânare depusă la dosar de către reprezentantul pârâtei CN APDF SA
Având în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă privind citarea persoanelor juridice,
Faţă de cererea de renunţare depusă la dosar de către pârâtă prin consilier juridic, pentru a se comunica această cerere reclamantei, amâna cauza
Având în vedere cererea de amânare din partea reclamantei din care rezultă că, consilierul juridic se află în concediu, admite cererea.
Acordă termen pentru a se comunica reclamantei copia întâmpinării şi a cererii reconvenţionale.
Admite cererea de amânare aflată la dosar din partea pârâtei fiind prima cerere de acest gen.