C***** C****** C*********
InculpatConexat la dosar 2042/86/2007. pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2007
În baza disp. art. 160/b alin. 1 Cod procedură penală constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 18.03.1980 în mun. Vatra Dornei, judeţul Suceava, cu domiciliul în comuna Dorna Arini, sat Dorna Arini, judeţul Suceava, CNP *********0824, posesor al C.I seria S V nr. 187792, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. În baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 august 2007, ora 15,30.
În temeiul art. 160/b al. 1 Cod procedură penală constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 18.03.1980 în mun. Vatra Dornei, judeţul Suceava, cu domiciliul în comuna Dorna Arini, sat Dorna Arini, judeţul Suceava, CNP *********0824, posesor al C.I seria S V nr. 187792, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent deţinut în Arestul IPJ Suceava. În baza art. 300/2 Cod procedură penală rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2007. TERMEN: 18.07.2007 - C1F V
Ia, în mod provizoriu, faţă de inculpatul Cimbru Constantin Cătălin, măsura obligării acestuia la tratament medical până la însănătoşire, prev. de art. 113 C.p.p.
În baza disp. art. 300/1 alin. 1 Cod procedură penală constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 18.03.1980 în mun. Vatra Dornei, judeţul Suceava, cu domiciliul în comuna Dorna Arini, sat Dorna Arini, judeţul Suceava, CNP *********0824, posesor al C.I seria S V nr. 187792, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent deţinut în Arestul IPJ Suceava. În baza art. 160 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 300/1 alin. 3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului CIMBRU CONSTANTIN CĂTĂLIN. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Fixează termen de judecată la data de 30 mai 2007, ora 9,00, pentru când va fi citat inculpatul din Arestul IPJ Suceava şi Penitenciarul Botoşani. Se va face adresă la Baroul de Avocaţi Suceava pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Se va depune la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Suceava - Camera de Corpuri Delicte, corpul delict constând în geamantanul de voiaj de culoare gri, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Muntean Paul, care a fost înaintat de către Biroul Teritorial Suceava - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism odată cu dosarul de urmărire penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2007, ora 17,00.