M****** I**
InculpatM****** M****
MartorCondamnă pe inculpatul M****** I**, cu date de stare civilă, , pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 79 alin.1. din O.U.G. 195/2002 cu aplic. disp. art. 74 lit. a şi c Cod penal şi 76 Cod penal la 6 luni închisoare. În baza dis part. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prev. de art. 82 Cod penal ( doi ani şi şase luni). Inculpatul va fi lipsit de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a şi b Cod penal . Se vor pune în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal. Obligă pe inculpat să plătească statului 450 lei cheltuieli judiciare, sumă în care se include şi onorariu avocat din oficiu ce va fi achitat B.A.J. Botoşani pentru avocat Nistor Irina, din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 10 octombrie 2007
Hotarare 172 din 10.10.2007Amână soluţionarea cauzei la 10.10.2007,ora 8,30, dată la care : Inculpatul a luat termenul în cunoştinţă; Se va reveni pentru relaţiile lipsă la I.P.J. Botoşani Serviciul Circulaţiei Rutiere; Se va proceda la citarea martorului Dincă Răzvan Vasile în vederea reaudierii; Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.09.2007.
se amână cauza pentru a se cita în calitate de martor soţia inculpatului şi a se solicitat I.P.J. Botoşani, serviciul Circulaţie Rutieră relaţii cu privire la un eventual accident în trafic la data de 123.11.2005.
SE VA REPETA PROCEDURA CU MARTORUL tIMOFTE iOAN - fLORIN INCLUSIV CU MANDAT DE ADUCERE