B****** P* P****
Apelant InculpatP***** L******* A*****
Apelant InculpatA fost admis apelul declarat de DNA - Serviciul Teritorial Oradeaşi a fost desfiinţată sentinţa în sensul că a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului Berinde Petru de la 1 an închisoarela 2 ani şi 6 luni închisoare, cu privare de libertate. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.A fost obligat inculpatul să restituie martorului denunţător Sima Vasile 300 euro în echivalent în lei la data plăţii. Au fost respinse ca nefondate apelurile penale declarate de inculpaţii Berinde Petru şi P***** L******* A*****, care au fost obligaţi la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare în apel.
Având în vedere cererea de amânare formulată de avocat Marinău Cristina, se amână judecarea cauzei la 26.02.2008.
Amână soluţionarea apelului pentru data de 5 februarie 2008, cam.240, et.II, ora 9,00, faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului apelant Berinde Petru.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea citării inculpatei apelante în instanţă, pentru a fi audiată şi pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la excepţia invocată de apărătorul unuia dintre inculpaţii apelanţi.
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului pe motive medicale, asistenţa juridică a inculpatului fiind obligatorie conform legii
având îm vedere cererea de amânare formulată de avocatul inculpatului, precum şi lipsa inculpatului amână cauza la data de 13 noiembrie 2007.
faţă de cererea de amânare formulată de către inculpatul apelant Berinde Petru.