B*********** F*****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul B*********** F*****, fiul lui Florea şi Dorina, născut la data de 22.08.1976, domiciliat în Târgovişte, str. Luceafărului nr.6, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr.57 din 16.01.2007, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr.4204/315/2006. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată în latură penală, în sensul că înlătură dispoziţia privind executarea în total a pedepsei închisorii de 1 an şi 6 luni. Modifică modalitatea deducerii arestului preventiv, în sensul că deduce perioada arestării preventive de la 16.04.2003 la 17.04.2003 din pedeapsa închisorii de 4 luni şi de la 6.10.2005 (data reţinerii) la 10.10.2005 din pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru apelantul inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 24.04.2007.
Acordă termen pentru lipsa de procedură cu apelantul inculpat, lipsa relaţiilor de la Biroul Executări penale al Judecătoriei Târgovişte şi pentru ca avocat Nicolae Ion, să aibă posibilitatea să-şi pregătească apărarea pentru apelantul inculpat. Revenirea cu adresă către Biroul Executări penale al Judecătoriei Târgovişte, pentru a comunica dacă potrivit încheierii de şedinţă din 13.03.2007, s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii înregistrat sub nr.160/29.01.2007, emis în baza sentinţei penale nr.57/16.01.2007 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr.4204/315/2006 privind inculpatul B*********** F*****, întrucât acesta a declarat apel împotriva acestei hotărâri în termen, în aceeaşi zi în care a fost emis şi mandatul. Citarea apelantului inculpat atât la domiciliul cunoscut, cât şi prin afişare la uşa Consiliului Local Târgovişte, locul săvârşirii infracţiunii. Amână cauza la data de 24.04.2007, timpul 2, ora 11,00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.03.2007.
Emiterea unei adrese către Baroul de Avocaţi Dâmboviţa pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a apelantului – inculpat B*********** F*****. Emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Târgovişte în vederea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 160/29.01.2007 , emis în baza sentinţei penale nr. 57/16.01.2007 , pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 4204/315/2006. Citarea apelantului – inculpat la adresa indicată în hotărârea primei instanţe, anume Târgovişte , strada Luceafărului , nr. 6 , judeţ Dâmboviţa.