A**** V******
ContestatorS******** P***** P****** C********* S*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta A**** V******, domiciliată în Slobozia, Str. Aurora, nr. 10, judeţul Ialomiţa, în contradictoriu cu intimatul S******** P***** P****** C********* S*******, cu sediul în Slobozia, B-dul Cosminului, nr. 2, Bl. I 7, judeţul Ialomiţa. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 100 de lei, aplicată prin procesul-verbal nr. 005411 din data de 15.07.2007 emis de intimat, cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Respinge cererea intimatului de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2007.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, va încuviinţa proba cu înscrisurile depuse la dosar şi interogatoriu, solicitată de intimată prin apărător, pe care le apreciază legale, pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, urmând a acorda termen în vederea administrării acestora. Va dispune citarea petentei cu menţiunea „Personal la interogatoriu”.
Acordă te rmen pentru a fi comunicată întâmpinarea către contestatoare.