Dosar 4244/325/2007 din 16.03.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4244/325/2007
Data dosar:
16.03.2007
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Soluţionare

    În baza art. 74 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 13 C.p., condamnă pe inculpatul T.V., fără antecedente penale, judecat în stare de libertate, la o pedeapsă de : 1 ( un ) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ( trei ) ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 19 noiembrie 2007.

  • Sedinta din data de 22.10.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amânat

    Fata de lipsa de procedura, constată necesar să se citeze martorul Nandroni Valentin la domiciliul indicat de SEIP, respectiv Timisoara, str.Martir Marius Nemtoc, nr.4 A, bl.3, ap.23.

  • Sedinta din data de 24.09.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amânat

    Raportat la menţiunile precizate de către SEIP Timisoara, constată necesar să se emită o adresa catre aceasta institutie cu date suplimentare solicitate privind pe martorul Nandroni Marius in vederea comunicarii adresei acestuia.

  • Sedinta din data de 25.06.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amânat

    Raportat la menţiunile precizate de către organul de poliţie, constată necesar să se emită o adresa catre SEIP Timisoara in vederea comunicarii adresei martorului Nandroni Marius.

  • Sedinta din data de 28.05.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amânat

    In baza art.183 C.p.p., se vor cita martorii Nandroni Valentin si Stef Alina cu mandate de aducere efectiva. Se va emite fisa cazier pentru inculpat.

  • Sedinta din data de 16.04.2007 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amânat

    Se vor cita martorii Nandroni Valentin si Stef Alina cu mentiunea aplicarii unei amenzi judiciare intre 250-5000 lei, in caz de neprezentare. Se va emite fisa cazier pentru inculpat.

Flux dosar


Actualizare GRPD