S*** S**** P**** R****** L** S**** P*** L********* E********** I****
PârâtS*** T** G**** S***
ReclamantS*** F**** S***
PârâtS*** S**** S***
PârâtS*** T**** G*** I************ S***
PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 22.02.2010.
În vederea completării probatoriului administrat în cauză, Se va face adresă Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava prin care se va solicita comunicarea încheierilor judecătorului delegat, precum, şi actele ce au stat la baza înregistrării menţiunilor în Registrul Comerţului de la punctele 2-6. Pune în vedere apărătoarei reclamantei ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar dovada citării prin publicitate a pârâtelor SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA Bucureşti, SC SOMUC SA Bucureşti, SOLTRA GMBH şi SOLTRA HOLDING LTD.
Faţă de prevederile art. 15, alin. 2, litera b din Legea nr. 124/2003 pentru aderarea României la Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965, În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SOLTRA HOLDING LTD, Pune în vedere apărătoarei reclamantei ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar dovada citării prin publicitate a pârâtelor SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA Bucureşti, SC SOMUC SA Bucureşti, SOLTRA GMBH şi SOLTRA HOLDING LTD.
Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului - Suceava din data de 03.09.2009, s-a constatat că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen, În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SOLTRA HOLDING LTD,
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SOLTRA HOLDING LTD,
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtele SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA Bucureşti, SC SOMUC SA Bucureşti, SOLTRA GMBH şi SOLTRA HOLDING LTD,
Repune cauza pe rol. Se vor înainta la M.J. , Direcţia Drept Internaţional şi Tratate înscrisurile solicitate prin adresa de la fila 314 dosar.
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtele SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA Bucureşti şi SC SOMUC SA Bucureşti, Faţă de disp. art. 107 Cod proc. civ. şi art.95 Cod proc. civ., Acordă termen. Pune în vedere apărătoarei reclamantei să depună la dosar dovada citării pârâtelor SC SOMUC SA Bucureşti, SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA Bucureşti, SOLTRA GMBH Suceava şi SOLTRA HOLDINGS LTD Suceava, prin publicitate. Amână judecarea cauzei la data de 7 decembrie 2007, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele SC SUPER PIPES ROMANIA LTD SRL –prin lichidator EUROCONTURI IPURL Suceava, SC SOMUC SA Bucureşti şi SC TOFAN GRUP INTERNAŢIONAL SA SOLTRA GMBH Suceava şi SOLTRA HOLDINGS LTD Suceava, Bucureşti la adresa indicată şi prin afişare la uşa instanţei, reclamanta şi pârâta SC FAMOS SA Suceava având termen în cunoştinţă.
Respinge excepţia de inadmisibilitate a cererii. Repune cauza pe rol. Fixează termen la 19.11.2007.Se vor cita părţile
Pune în vedere apărătoarei reclamantei să depună la dosar certificat constatator eliberat de ORC Suceava, privind pe pârâtele SOLTRA GMBH Suceava şi SOLTRA HOLDING LTD Suceava, precum şi dovada citării pârâtelor SC SOMUC SA Bucureşti, SC TOFAN GRUO INTERNATIONAL SA Bucureşti, SOLTRA GMBH Suceava şi SOLTRA HOLDING LTD Suceava, prin publicitate, într-un ziar de largă răspândire naţională. Amână judecarea cauzei la data de 5 noiembrie 2007, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele SC SOMUC SA Bucureşti, SC TOFAN GRUO INTERNATIONAL SA Bucureşti, SOLTRA GMBH şi SOLTRA HOLDING LTD Suceava la adresa indicată şi prin afişare la uşa instanţei, precum şi cu pârâta SC SUPER PIPES ROMANIA LTD- prin lichidator EUROCONTURI S.P.R.L. Suceava cu copie cerere precizatoare, reclamanta şi secund pârâta având termen în cunoştinţă.