D******* G******* A F********* P****** N****
CreditorS* W*** 9* C** S**
DebitorA********** P***** V************ A******** S******* - A*******
CreditorL****** M****
Pârât debitorAdmite cererile l. judiciar. Obligă pe pârâtul L****** M**** să suporte pasivul debitorului în cuantum de 11.711,23 lei. În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii debitorului.
- amină pronunţarea la data de 11.11.2009;
-- amina pronunţarea la 04.11.2009 ;
- pentru a se emite adresă pârâtului debitor să pună la dispoziţia l.j. documentele prev. de art.28 din lege;
---pentru ca lichidatorul judiciar să depună la dosar, dovada notificării adm. statutar cu privire la depunerea doc. prev. de art.28 din lege. Admite în parte cererea expertului. Stabileşte onorar pentru expert de 500 RON. Dispune plata onorariului din fondul de lichidare. Admite cererea lichidatorului judiciar Aprobă plata sumei de 12.000 lei din fondul de lichidare. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.04.2009
- pentru studiul cererii prevăzută de art. 138 formulată de lichidatorul judiciar şi a raportului întocmit în temeiul art. 59 din lege de către expertul Todiraş Aurelia,
pentru studiul raportului depus la dosar, pentru continuarea procedurii
- pentru ca fostul administrator statutar să plătească debitul, prin plăţi benevole,
- Pentru a se solicita fostului administrator al debitorului să pună la dispoziţia administratorului judiciar documentele contabile ale societăţii,
- Pentru a se face cunoscut expertului Todiraş Aurelia desemnarea sa în prezenta cauză, în vederea întocmirii raportului prevăzut de art. 59 din lege,
Admite cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Piatra Neamţ, cu sediul în Bd. Traian, nr. 19 bis, jud. Neamţ. În temeiul art. 1 alin. (2) lit. „e” raportat la art. 3 alin. (1) pct. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura simplificată şi dispune începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei S* W*** 9* C** S**, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Aurel Vlaicu, nr. 1, bl. F 30, sc. A, et. 2, ap. 10, jud. Neamţ, nr. de ordine în registrul comerţului J/27/1234/1993, CUI 4144840. În temeiul art. 107 din lege numeşte lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă ACTIV JUDICIAR I.P.U.R.L., cu sediul în loc. Piatra Neamţ, str. Adâncata, bl. F 16, sc. A, et. III, ap. 13, jud. Neamţ, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1.000 lei Ron. Constată dizolvarea debitoarei anterior formulării cererii. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunilor, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are conturi deschise. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la data de 5.11.2007. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 20.11.2007. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 28.11.2007 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 10.12.2007. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 12.11.2007, ora 11.00 la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidator. Stabileşte termen de judecată la data de 28.11.2007. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.09.2007.