S* A************* S** F****** A C* ,******** S* B********
ReclamantC**** A****
Pârâtconstată perimată acţiunea
In baza art. 155 indice 1 Cod Procedura Civilă suspendă judecarea acţiunii civile.
Citarea pârâtei la ultimul domiciliu cunoscut şi la uşa instanţei. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să îndeplinească procedura de citare cu pârâta prin publicitate, într-un ziar naţional, cu 15 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată şi să depună la dosarul cauzei dovada citării, la fiecare termen de judecată, iar în cazul în care aceasta a decedat să facă dovada.
Citarea pârâtei la ultimul domiciliu cunoscut şi la uşa instanţei. Citarea reclamantei cu menţiunea să îndeplinească procedura de citare cu pârâta prin publicitate, într-un ziar naţional, cu 15 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată şi să depună la dosarul cauzei dovada citării, la fiecare termen de judecată.
Amână judecata la 22.05.2008, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a îndeplini procedura de citare prin publicitate cu pârâta, la un ziar naţional, sub sancţiunea prevăzută de art. 1551 Cod procedură civilă, iar pârâta, la ultima adresă şi prin publicitatea la un ziar naţional .
Citarea pârâtei la adresa menţionată în acţiune, respectiv Reşiţa, str. Timisorii, nr.5, sc.2, ap. 11, jud. CS, precum şi la adresa indicată de către Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta Informatizata a Persoanelor de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, - Reşiţa, str. Bîrzăviţei, nr.4, sc.1, ap.5, jud. CS .
Admite cererea formulată de către reprezentanta reclamantei. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să achite taxa judiciara de timbru in cuantum de 36,46 lei şi timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, pentru petitul privind penalităţile de întârziere, sub sancţiunea anulării acestui petit ca netimbrat.
Dispune comunicarea a unui exemplar din fiecare înscris depus la acest termen de judecată de reprezentanta reclamantului, consilier juridic Bereanu Mirela Corina, pârâtei C**** A****. Amână judecata cauzei la data de 06.02.2008, pentru când se va cita pârâta C**** A****, la domiciliul din Reşiţa, strada Timişorii, nr.5, sc.2, ap.11, jud.Caraş-Severin. Reclamanta SC Arsenal Reşiţa SA are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2008.
Recitarea partilor, reclamanta cu mentiunea de a achita diferenta taxa judiciara de timbru in cuantum de 6,84 lei, sa precizeze cuantumul penanlitatilor de intarziere si modul de calcul, si parata cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.