M******* M*****
ReclamantB**** C*********
ReclamantI**** D***
ReclamantL***** N****** G******
ReclamantŢ****** M****** S*****
Reclamant- Amână pronunţarea la 1.02.2008. - Amână pronunţarea la 04.02.2008. După deliberare, - Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul MIRA şi în consecinţă respinge acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu acest pârât. Respinge cererea de chemare în garanţie a MEF formulată de MIRA. Admite acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă: Obligă pârâta ANRS - UT 425 Bistriţa să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând prime de concediu aferente anilor 2001 - 2006 corespunzător intervalului de timp cât reclamanţii au avut calitatea de funcţionar public la instituţia pârâtă, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta ANRS Bucureşti să dispună luarea măsurilor necesare pentru asigurarea fondurilor băneşti în vederea achitării sumelor stabilite prin acest titlu executoriu. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
pentru a se comunica DGFP Neamţ copie de pe acţiune
reclamanţii să facă dovada calităţii de funcţionari publici
Faţă de cererea formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative privind chemarea în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor se constată necesar acordarea unui termen pentru citarea acestuia cu copie de pe cerere în vederea exprimării poziţiei; Pentru ca reclamanţii să ia la cunoştinţă conţinutul întâmpinărilor depuse de pârâti;