T***** P****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Prelungeşte arestarea preventivă a inculpatului T***** P****, fiul lui Vasile şi Ioana, născut la data de 02.07.1989 în comuna Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, cu domiciliul în sat Brodina, nr.114, comuna Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 340348, C.N.P. *********3615, deţinut în prezent în Arestul I.P.J. Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev.de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal cu aplic.art.99 alin.3 Cod penal, pe o durată de 20 zile, începând cu data de 30 iunie 2007 până la 19 iulie 2007 inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 40 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2007.