M******** M****
InculpatŢ****** N*******
Parte vătămatăM******** M****
InculpatHOTĂRĂŞTE: Condamnă pe inculpatul M******** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. şi ped. de art.305 alin.1 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 500 lei amendă penală. În baza art.305 alin.4 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 1 an. Se pun în vedere inculpatului disp. art.305 alin.5 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 1 noiembrie 2007.
Hotarare 202 din 01.11.2007S-au citit actele şi lucrările dosarului după care : Reprezentantul Parchetului solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se reveni cu adresă la partea civilă să ne comunice dacă inculpatul i-a achitat pensia de întreţinere restantă. În temeiul art. 304 C.pr.pen. au fost înregistrate lucrările dosarului, nu s-au solicitat copii de pe notele grefierului.
Amână soluţionarea cauzei la 04.10.2007,ora 8,30, dată la care : - părţile au termenul în cunoştinţă; - se va face adresă părţii vătămate – civile să ne comunice dacă inculpatul i-a achitat suma restantă şi dacă s-a împăcat cu acesta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.09.2007.
Inculpatul solicită termen pentru a achita pensia de întreţinere restantă. Se va repeta procedura de citare cu martorul lipsă la termenul de astăzi.
Amână soluţionarea cauzei la data de 21 iunie 2007, ora 8,30, termen pentru care: - se va repeta procedura de citare cu inculpatul şi martora din lucrări Samoilă Olia. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2007.