L*** S*********** D** Î*********
ReclamantC******* N************* E*******
PârâtC******** L**** B*******
PârâtI************ Ş***** J*******
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială.
Admite exceptia prematuritatii formularii actiunii cu privire la drepturile banesti pentru viitor. Admite, în parte, acţiunea formulată de Liga Sindicatelor din Invatamant Botosani, in numele si pentru reclamanta Stoiciuc Mihaela Viorica în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Botosani si Colegiul National Mihai Eminescu Botosani. Obligă pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând sporul de periclitate de 15% din salariul de bază pentru perioada 1.09.2007-14.01.2008, drepturi ce vor fi actualizate în raport cu indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de O.G. 9/2000 pentru drepturile băneşti acordate prin prezenta hotărâre, dobândă ce va fi aplicabilă de la data introducerii acţiunii, 3.10.2007 până la data plăţii efective. Respinge ca nefondat capatul de cerere privind acordarea sporului de conducere si ca prematur introdus capatul de cerere avand ca obiect plata sporurilor pentru viitor . Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2008.
Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2007, dată pentru care se citează pârâţii. Se revine cu adresă la pârâtul Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, pentru a ne comunica dacă la această unitate şcolară există depozit de carte, dacă se asigură servicii de împrumut la domiciliu. Totodată, solicităm să ne înaintaţi copia organigramei acestei instituţii. În caz contrar, instanţa va proceda la sancţionarea persoanei ce se face vinovată de neîndeplinirea dispoziţiilor instanţei, cu amendă, în temeiul art. 1081 Cod procedură civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2007, dată pentru care se citează pârâţii. Se face adresă pârâtului Colegiu Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani pentru a ne comunica dacă la această unitate şcolară există depozit de carte, dacă se asigură servicii de împrumut la domiciliu şi să ne înainteze copia organigramei acestei instituţii.