Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Justiţiei, ca nefondată. Admite cererea de lămurire dispozitiv a înţelesului, întinderii şi aplicării sentinţei civile nr. 1039/C/14.12.2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia Civilă, în dosarul nr. 4575/103/2007, formulată de reclamantele HOCIUNG PAULA şi VRACIU BIBIANA în contradictoriu cu pârâţii: MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL NEAMŢ, CURTEA DE APEL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1039/C/14.12.2007, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia Civilă, în dosarul nr. 4575/103/2007, în sensul că majorările salariale stabilite prin această sentinţă, aplicate la valoarea de referinţă sectorială, au fost şi sunt rămase incluse în indemnizaţia brută lunară de încadrare, începând cu data acordării conform sentinţei civile nr. 1039 C/14.12.2007, precum şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.02.2019.
Hotarare completaredispozitiv 95/2019 din 18.02.2019Amână pronunţarea prezentei cauzei la data de 18.02.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2019Admite actiunea completata formulata de reclamantii Hociung Paula si Vraciu Bibiana Gianina , în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Justitiei, Tribunalul Neamt, Curtea de Apel Bacau, Ministerul Economiei si Finantelor si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Obliga pârâtii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bacau si Tribunalul Neamt sa plateasca reclamantilor despagubirile echivalente cu sumele reprezentând indexarile salariale dupa cum urmeaza: - 5% începând cu 1.04.2006 fata de nivelul din luna ianuarie 2006; - 6% începând cu 1.09.2006 fata de nivelul din luna august 2006; - 5% începând cu 1.01.2007 fata de nivelul din luna decembrie 2007; - 2% începând cu 1.04.2007 fata de nivelul din luna martie 2007; - 11% începând cu 1.10.2007 fata de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce vor fi reactualizate în raport cu indicele de inflatie de la data scadentei la momentul platii efective. Obliga pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce si sa includa în bugetul Ministerului Justitiei sumele necesare platii drepturilor banesti acordate reclamantilor prin prezenta hotarâre. Definitiva si executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata în sedinta publica, azi, 14 decembrie 2007.
Hotarare 1039 din 14.12.2007