S********* G*********
ReclamantM**** V*******
ReclamantP******* E****
PârâtConexat cu dosarul nr. 2794/232/2006.
Se învederează instanţei că s-a depus la dosar prin biroul "registratură", la data de 08 martie 2007 întâmpinare şi cerere reconvenţională de către pârâtă. Instanţa comunică apărătorului reclamanţilor copie după întâmpinarea şi cererea reconvenţională, depusă prin biroul "registratură" de pârâtă; Av. Chiriac Ion, apărător ales al reclamantelor, învederează instanţei că pe rolul instanţei se află înregistrat dosarul cu nr.2794/232/2006 cu termen de judecată la data de 20 aprilie 2007, completul C 6 Civil, având ca obiect acţiune în contatare pentru aceeaşi suprafaţă de teren ce face obiectul prezentei cauze, formulată de P******* E****, împotriva reclamantelor din prezentul dosar, sens în care solicită acordarea unui termen la data de 20.04.2007, pentru a se pune în discuţie cererea de reunire a celor două cauze. Instanţa admite cererea formulată de av. Chiriac Ion şi acordă termen la data de 20.04.2007.