Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Decizia nr. 305/R/10.07.2008; Constată perimat recursul declarat de pârâta S.C. SIMIRO SRL Sf. Gheorghe.
Având în vedere lipsa părţilor care, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la acest termen de judecată şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei, până la stăruinţa părţii interesate.
Faţă de lipsa nejustificată a părţilor şi în raport de împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art.242 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, apreciază că se impune suspendarea cauzei;