Dosar 4629/90/2007 din 20.11.2007

drepturi băneşti SPOR VECHIME 2000-2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4629/90/2007
Data dosar:
20.11.2007
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi băneşti SPOR VECHIME 2000-2001
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2008 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 1
  • Admis fond

    Respinge excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi privind prescripţia dreptului la acţiune. Admite acţiunea. Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanţilor, mai puţin reclamantei Runceanu Larisa, sporul de vechime în muncă pe perioada 1 noiembrie 2000 – 30 septembrie 2001, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective. Constată că reclamanta Runceanu Larisa a renunţat la judecată. Obligă Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele de bani necesare efectuării plăţilor la care au fost obligaţi ceilalţi pârâţi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 mai 2008.

  • Sedinta din data de 08.04.2008 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 1
  • Amânat

    Înaintează prezentul dosar completului legal învestit cu soluţionarea pricinii

  • Sedinta din data de 26.02.2008 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 1
  • Amânat

    pentru ca judecătorii prezentului complet să formuleze cerere de abţinere.

  • Sedinta din data de 25.02.2008 la ora 08:00

    Complet: Z ANULAT C.M.A.S. 1*
  • Sedinta din data de 21.02.2008 la ora 08:00

    Complet: CIVIL - Camera de consiliu
  • Soluţionare

    - Admite cererea. Încuviinţează abţinerea.Cauza va fi soluţionată de completul de judecată CMAS 1. Irevocabilă

  • Sedinta din data de 05.02.2008 la ora 08:00

    Complet: Complet amânare
  • Amânat

    pentru ca reclamanţii să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă de M.J. şi pentru a se formula cerere de abţinere de judecătorii Mateescu Adeluţa şi Petrescu daniela membrii completului de judecată

  • Sedinta din data de 11.01.2008 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 3
  • Amânat

    Constată că reclamanta Vasilescu Maria renunţă la judecata cauzei. Acordă termen de judecată în ceea ce priveşte reclamanţii Ciorei Mariana şi alţii. Se va comunica copie de pe întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

  • Sedinta din data de 10.01.2008 la ora 08:00

    Complet: CIVIL - Camera de consiliu
  • Soluţionare

    Admite cererea de abţinere formulată de magistraţii Mihăilescu Nicoliţa şi Dina Gelu. Dispune trecerea dosarului la completul CMAS 2. Irevocabilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD