R*** D* P****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtConstată perimată cererea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.11.2008, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Suspendă în baza art. 155 ind.1 Cpc, judecarea cauzei privind pe reclamantul R*** D* P**** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.09.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea reprezentantei pârâtei prin care solicită amânarea cauzei în vederea formulării întâmpinării. Se emite adresă către reclamant pentru ca acesta să-şi precizeze acţiunea conform art. 112 Cpc, cu menţiunea depunerii precizării dactilografiată în două exemplare, sub sancţiunea aplicării disp. art. 1551Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 18.09.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2007 la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale