C****** E****
PetentC******** L**** D*** - D******* P****** C*********
IntimatF****** S****
MartorRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C****** E****, în contradictoriu cu intimata Consiliul Local Deva – Direcţia Poliţia Comunitară având ca obiect procesul-verbal seria D nr. 0004242 încheiat la data de 04.09.2007 de către intimată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.01.2008.
Pentru ca petentul să indice adresa corectă a martorului F****** S****, sub sancţiunea decăderii din probă
Faţă de cererile formulate de petent, apreciind că proba solicitată este concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, încuviinţează proba testimonială cu un martor, respectiv F****** S****, şi pentru ca intimatul să depună la dosarul cauzei Hotărârea Consiliului Local Deva nr.128/2002 şi să facă dovada aducerii acesteia la cunoştinţă publică, de asemenea pentru a depune dovezile care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie.