S* N*** I******* C********* G**** S**
Reclamant IntimatD******* G******* A F********* P****** S******
Pârât RecurentAdmite în parte contestaţia. Anulează în parte Decizia nr.2 din 15.03.2007 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr.75232 din 19.07.2006 emisă de către D.G.F.P. Suceava în ceea ce priveşte măsura diminuării pierderii cu suma de 169.004 lei reprezentând c/val. perisabilităţii produse agricole înregistrată de contestatoarea SC NORD INTERMED CONSULTING GROUP SRL Dorneşti în anul 2005. Menţine actele administrative de mai sus privitor la măsura diminuării pierderii înregistrate în anul 2005 de SC NORD INTERMED CONSULTING GROUP SRL Dorneşti cu suma de 18.800 lei c/val. amortizare, 20.341 lei cheltuieli de exploatare de natura imobilizărilor corporale şi suma de 84 lei cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 11.12.2008.
Amână pronunţarea la data de 4.12.2008.
Amână pronunţarea la data de 27.11.2008.
Acordă termen, pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantei să ia cunoştinţă de conţinutul obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă formulate de pârâtă şi comunicate la termenul de astăzi.
Se va comunica pârâtei D.G.F.P. Suceava un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Climescu Adriana Maria.
Se va reveni cu adresă către expert Climescu Adriana Maria pentru a depune la dosar raportul de expertiză contabilă.
Se va reveni cu adresă către expert Climescu Adriana Maria pentru a depune la dosar raportul de expertiză contabilă.
Se va reveni cu adresă către expert Climescu Adriana Maria pentru a depune la dosar raportul de expertiză contabilă. Amână judecarea cauzei la data de 19 iunie 2008, părţile având termen în cunoştinţă.
Se va reveni cu adresă către expert Climescu Adriana Maria pentru a depune la dosar raportul de expertiză contabilă.
Se va reveni cu adresă către expert Climescu Adriana Maria pentru a depune la dosar raportul de expertiză contabilă.
Numeşte expert contabil pe Climescu Adriana în locul expertului Conţu Constantin. Se va face adresă expertului desemnat pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea sa în cauză. Totodată i se vor comunica obiectivele formulate de părţi. Se va face adresă Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a proceda la transferarea onorariului provizoriu în sumă de 500 lei din contul expertului Conţu Constantin în contul expertului nou desemnat. Amână judecarea cauzei la data de 21 februarie 2008, părţile având termen în cunoştinţă.
Admite cererea de înlocuire a expertului Conţu Constantin. Se va face adresă Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica instanţei o lisă cu experţi contabili. Amână judecarea cauzei la data de 24 ianuarie 2008, părţile având termen în cunoştinţă.
Având în vedere poziţia reprezentantului reclamantei, În vederea întocmirii în cauză a raportului de expertiză specialitatea contabilitate
Având în vedere solicitările de probe formulate de apărătorul reclamantei, Constatând utilă concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, administrarea probei cu o expertiză contabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 201 şi următoarele Cod procedură civilă, În vederea comunicării către partea adversă a cererii de probe depuse la dosar de apărătorul reclamantei,
ADMITE CEREREA. IN BAZA ART. 15 DIN LEGEA NR. 554/2004 SUSPENDA EXECUTAREA EFECTELOR DECIZIEI NR. 2/2007 EMISA DE DGFP SUCEAVA SI A ACTELOR CE AU STATA LA BAZA ACESTEIA PANA LA SOLUTIONAREA IREVOCABILA A CAUZEI. CU DREPT DE RECURS IN TERMEN DE 5 ZILE DE LA COMUNICARE.
Pune în vedere apărătorului reclamantei ca pentru următorul termen de judecată să propună probe în susţinerea cererii de suspendare.