Dosar 47409/3/2007 din 28.12.2007

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 47409/3/2007
Data dosar:
28.12.2007
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Soluţionare

    Admite cererea lichidatorului judiciar RomInsolv SPRL. În temeiul art. 281 din Codul de procedură civilă dispune completarea considerentelor şi dispozitivul încheierii pronunţate la data de 7 decembrie 2009 în sensul că: „Admite în parte cererea lichidatorului judiciar RomInsolv SPRL şi dispune plata către acesta a sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu lichidator, precum şi a sumei de 42,10 lei reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.” Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 septembrie 2010.

  • Sedinta din data de 07.12.2009 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    Constată că prin decizia comercială pronunţată la data de 12 noiembrie 2009 în cauza 47409/3/2007, de către Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a comercială, irevocabilă, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins cererile de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 şi, în consecinţă: Constată rămase fără obiect declaraţiile de creanţă formulată de creditori. Scoate cauza de pe rol. Înaintează dosarul serviciului arhivă în vederea arhivării. Notifică incheierea Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti, precum si la AFP, pentru efectuarea menţiunii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 decembrie 2009.

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    Repune cauza pe rol. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar certificat constatator ORC recent, încheierea nr.66434/23.07.2009 cu mentiunea " irevocabilă". Acordă termen la 07.12.2009, pentru când se citează părţile. Pronuntată în şedinţa publică, azi 05.10.2009.

  • Sedinta din data de 18.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Amânat

    În vederea continuări procedurii.

  • Sedinta din data de 09.02.2009 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 07.11.2008 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Sedinta din data de 20.06.2008 la ora 9:00

    Complet: Camera de Consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere a administratorului judiciar BDO CONTI INSOLVENCY SPRL. Dispune plata onorariului de 2000 lei şi a cheltuielilor de procedura de 250 lei, din fondul prev. de art. 4 alin. 4 din legea nr. 85/2006. Desemeneaza administratorul judiciar in cauza pe ROMINSOLV SPRL. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.06.2008. PRESEDINTE

  • Sedinta din data de 13.06.2008 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Sedinta din data de 07.03.2008 la ora 09:00

    Complet: C11
  • Soluţionare

    Admite cererea creditoarei S* D* T******** F******* D* C******* C** C******* S* - Bucureşti, sector 1, DINICU GOLESCU, nr. 38. Admite cererea creditoarei S* T************** C** S* - Bucureşti, sector 1, BULEVARDUL DINICU GOLESCU, nr. 38. In baza art.33 alin 6 din legea 85/2006 privind procedura insolventei deschide procedura generala a insolventei impotriva debitoarei S* T***** S* A******* C** S* - Bucureşti, sector 1, B-DUL DINICU GOLESCU, nr. 38. In temeiul art.34 din legea insolventei numeste administrator judiciar pe BDO CONTI INSOLVENCY SPRL cu sediul in cu domiciliul/ sediul Bucureşti, str. Nerva Traian, nr. 3, bl M 101, et. 6, sector 3, cu o remuneratie provizorie de 2000 ron, care va indeplini atributiile prevazute de art.20 din lege. Dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolventei debitorului, creditorilor si ORC Bucureşti de pe langa Tribunalul Bucuresti pentru efectuarea mentiunii si intr-un ziar de circulatie nationala, precum si publicarea in buletinul procedurii insolventei , in sarcina administratorului judiciar, cu respectarea art 61 si art 62 din legea 85/2006. Fixeaza termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor la 02.05.2008. Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la 30.05.2008. Fixeaza termenul limita pentru intocmirea si afisarea tabelului definitiv la 27.06.2008. Fixeaza prima adunare a creditorilor la 02.06.2008. Pune in vedere debitoarei ca in termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii sa depuna la dosarul cauzei actele prev. de art.28 din lege, in caz contrar urmand a fi sesizate organele competente , conform art.147 din lege. Dispune indisponibilizarea actiunilor or a partilor sociale sau de interes in registrele special de evidenta sau in conturile inregistrate electronic. Pune in vedere adunarii generale a actionarilor/asociatilor debitoarei sa desemneze un reprezentant –administrator special, in conformitate cu prevederile art.18 din lege. Pune in vedere administratorului judiciar sa intocmeasca un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale intr-un termen de maximum 30 de zile de la desemnarea sa, conform art. 20 alin 1 lit a din lege. Pune in vedere administratorului judiciar sa intocmeasca raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabile si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare a activitatii debitoarei ori a motivelor care nu permit reorganizarea intr-un termen de maximum 60 de zile de la desemnarea sa, conform art.20 alin 1 lit b din lege. Pune in vedere administratorului judiciar sa ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale societatii debitoare, in conformitate cu dispozitiile lg.16/1996, respectiv gruparea pe unitati ahivistice, pastrare si inventariere pe durata procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare iar ulterior de selectionare si intocmirea procesului verbal prevazut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 si 18 1, cu incunostintarea Directiilor Judetene ale Arhivelor Nationale asupra masurilor dispuse, conform art.34. Da dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in cont sa nu dispuna de acesta fara un ordin al judecatorului sindic sau al administratorului judiciar, obligatia de instiintare a bancilor respective revenindu-i administratorului judiciar. Dispune ca administratorul judiciar sa inainteze instantelor , autoritatilor ori institutiilor prevazute de art 37 si art 63 din lege o copie de pe sentinta de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei. Acorda termen la 13.06.2008, cu citarea partilor care nu au termen in cunostinta Definitiva.Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.03.2008. PRESEDINTE

  • Sedinta din data de 08.02.2008 la ora 09:00

    Complet: C11

Flux dosar


Actualizare GRPD