S* R*** S** P*** R*********** L**** S**** P*******
Recurent ReclamantB***** T***
Intimat PârâtRespinge recursul declarat de recurenta SC Rial SRL Braşov, reprezentată legal de administrator unic, reprezentată în instanţă de consilier juridic Dranga Camelia, în contradictoriu cu intimata Bănuţă Tita, împotriva Sentinţei Civile nr. 246/16.01.2007 a Judecătoriei Braşov, pe care o menţine. Irevocabilă.
Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2007, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. În temeiul art. 281 Cod procedură civilă, dispune rectificarea citativului aflat la fila din dosarul cauzei, urmând a se menţiona că intimata pârâtă domiciliază în Braşov, str. Lungă nr. 4. În temeiul art. 308 alin (1) Cod procedură civilă, dispune comunicarea către intimata pârâtă a unui exemplar al motivelor de recurs, sens în care, stabileşte în sarcina recurentei reclamante obligaţia de a depune la dosarul cauzei, în termen de 3 zile, prin grefa instanţei, un exemplar al motivelor de recurs, în vederea comunicării. Dată în şedinţa publică de azi, 17.10.2007.