P**** V*******
Recurent ReclamantS***** A*******
Intimat PârâtP*** G* G*******
Intimat PârâtM******** M****
Intimat PârâtP*** S** G*******
Intimat PârâtCerere abţinere admisă. Cauza a fost repartizată la C7 civil, sub nr. 14330/280/2009, cu termen la data de 16.12.2009.
Admite cererea. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2009.
Termen de control pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată de preşedintele de complet.
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulata de intervenienta VGH. ML. Respinge cererea reconventionala disjunsa formulata de reclamanta PV în contradictoriu cu pârâţii SA; PGh; MM; PGh, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, cu sediul în mun. Piteşti, jud.Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2009
Amana pronuntarea la 06.02.2009.
Amână pronunţarea la data de 30.01.2009
Amâna pronuntarea la 23.01.2009.
Dispune emiterea adresei catre expert, insotita de copia incheierii de sedinta prin care s-au admis obiectivele lucrarii. Pune în vedere apărătorilor sa depuna la dosar dovada achitării onorariu expert. Amână judecarea cauzei la 16.01.2009, la cererea expresa a apărătorilor părtilor. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.11. 2008.
Încuviinţeaza proba cu expertiza , cu obiectivele : - transpunerea in teren a tuturor actelor de proprietate ala părtilor; - identificarea terenului avandu-se în vedere toate actele de la dosar; - transpunerea în teren a tuturor actelor translative de proprietate şi hotararile judecatoresti depuse de intervenienta; - sa se identifice in teren , terenul solicitat de intervenienta şi relevat in TP atacat; -sa se transpuna in schita , cu indicarea reperelor topo-cadastrale suprafata si vecinatatile. Prin tragere la sorţi desemnează expert pe dl. Vasiloiu Ion. Stabileste onorariul suma de 500 RON ( 250RON in sarcina pârâţilor şi 250 RON in sarcina intervenientei), în termen de 5 zile de la data numirii expertului, sub sancţiunea decăderii din proba ( se permite depunerea chitanţei de plată , cu viza judecătorului de serviciu, la grefierul de şedinţă).Emite adresă către expert in măsura in care părtile fac dovada achitării onorariului, cu copia incheierii de sedinta prin care s-au dispus obiectivele, cu menţiunea de a cita părţile la domiciliile ce i se comunică şi a anexa dovada în acest sens, de a efectua şi depune în timp util lucrarea, de a înmana partilor în conformitate cu Titlul XIII art 4,pct.3 din Lg.247/2005 câte o copie a raportului de expertiza. Amână judecarea cauzei la 21.11.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10. 2008
Reia procedura de citare cu pârâţii. Amână judecarea cauzei la 17.10.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.09. 2008
Se citează pîrîţii. Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2008
Reia procedura de citare cu pârâţii. Amână judecarea cauzei la 29.07.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.07. 2008
Admite cererea de imposibilitate de prezentare a apărătorului intervenientei. Reia procedura de citare cu pârâţii. Amână judecarea cauzei la 11.07.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.06. 2008
Reia procedura de citare cu părtile prin agentul procedural al instantei. Amână judecarea cauzei la 20.06.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.05. 2008
Reia procedura de citare cu părtile. Amână judecarea cauzei la 30.05.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.05. 2008
Reia procedura de citare cu părtile. Amână judecarea cauzei la 09.05.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Inainteaza prezenta cauza la completul C15 vineri sala 3, in vederea solutionarii. Se citeaza partile. Amână judecarea cauzei la 04.04.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Înaintează cauza spre soluţionare completului următor celui care a soluţionat incidentul procedural, respectiv C9, miercuri, sala 3, (Judecător Adina Fundătureanu), cu termen de judecată la data de 19.03.2008, conform rezoluţiei magistratului în cauză. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.03.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2008.
Admite cererea de abţinere formulată de d-nul magistrat Mircea Stan. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2008
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu disjunsă. Respinge cererea reconvenţională disjunsă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 19.09.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 12-09-2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanta P**** V******* prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.09.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iulie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru pârâţii S***** A*******, P*** G* G******* şi intervenienta Voinea GH. Mihaela probele solicitate cu înscrisuri şi interogatoriu. Pune în vedere reclamantei să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea administrării interogatoriului , sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.07.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2007.
In baza disp. art. 165 C.pr.civ. va disjunge cererea de intervenţie in nume propriu si cererea reconvenţională, urmând a se forma un nou dosar cu nr. 4840/280/2007. Se vor cita părtile. Amâna judecarea cauzei la data de 06.06.2007. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2007.