P*** O******
ReclamantS*** P***** S***
PârâtM***** F*********
ReclamantB** G*******
ReclamantRespinge excepţia prematurităţii. Admite acţiunile conexate.
Menţine citarea reclamantului B** G*******.
Admite cererea formulată de avocatul Dan Chiriac, pentru pârâtă şi acordă termen să ia cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. Amână cauza la data de 12.03.2008 , ora 8.30, timpul I. Menţine citarea reclamantului B** G*******.
Admite obiecţiunile formulate la raportul de expertiză din partea pârâtei. Se va emite adresă la expert să răspundă la obiecţiunile formulate din partea pârâtei la raportul de expertiză, în sensul de a indica dacă la efectuarea calculelor a luat în considerare, în mod corect, acea categorie a venitului brut pe care o au în vedere dispoziţiile art. 168 CCM precum şi la care face referire adresa PETROM iar în caz negativ să refacă raportul de expertiză cu efectuarea calculelor ţinând cont de prevederile art. 168 CCM şi conţinutul adresei PETROM. Se va solicita expertului să răspundă şi la punctul II al obiectivelor expertizei şi să indice, în ipoteza în care s-ar fi inclus primele în salariul de bază lunar, dacă ar mai fi trebuit menţionate separat pe statele de plată. Amână cauza la data de 27.02.2008
Admite, ca întemeiată cererea formulată de părţi prin care solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză. Se va cita reclamantul care nu au termen în cunoştinţă.
Se va reveni cu adresă la expert Ilie Aurora să efectueze expertiza cu oiectivele stab. Se va solicita expertului să efectueze expertiza cu respectarea dispoziţiilor art. 208-209 Cod procedură civilă şi să depună la dosar atâtea exemplare ale raportului de expertiză câte părţi sunt şi unul pentru ataşare la dosar. Se vor cita reclamanţii care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2008
Decade pârâta din proba cu înscrisurile pe care urma să le depună la acest termen. Conexează la dosarul cauzei dosarele nr. 5658/120/2007, 5332/120/2007, Admite proba cu expertiză contabilă, pentru pârâtă. Stabileşte obiective pentru expertiza contabilă: Prin tragere la sorţi se desemnează în cauză expertul Ilie Aurora la care se va emite adresă pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnată în cauză şi i se va solicita să efectueze expertiza cu respectarea dispoziţiilor art. 208-209 Cod procedură civilă şi să depună la dosar atâtea exemplare ale raportului de expertiză câte părţi sunt şi unul pentru ataşare la dosar. Se va emite adresă la Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se indica numele expertului, onorariul stabilit, termenul acordat. Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2007
Admite proba cu înscrisuri pentru părţi. Admite cererea reprezentantei pârâtei de amânare a judecării cauzei să depună înscrisuri. Pune în vedere avocatului pârâtei să depună la dosar, cu cel puţin cinci zile înaintea termenului de judecată, înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, sub sancţiunea decăderii din probă, conform art. 288 Codul muncii. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă solicitată din partea pârâtei. Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, în temeiul art. 283 alin. 1, lit. e, din Codul muncii. Amână judecarea cauzei la data de 05.12.2007
amânat pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare