M****** I***
Intimat ReclamantM****** E****
Intimat ReclamantR**** N******** A P******** - R******** P*** D******* S****** B*****
Recurent PârâtS***** E***
IntimatAdmite recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA. Trimis pentru judecarea recursului la Tribunalul Braşov.Decizia nr.23/R/2008
Având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de intimaţii reclamanţi M****** I*** şi M****** E****, văzând că sunt îndeplinire dispoziţiile art.245 Cod procedură civilă, instanţa a admis aceasta cerere si a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2008, ora 9,00, sala 201.
Faţă de lipsa nejustificată a părţilor care, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus trimiterea cauzei în arhivă spre păstrare, până la stăruinţa părţilor interesate.
Având în vedere situaţia creată prin evacuarea pârâtei şi că imobilul a devenit proprietatea numitului S***** E***, urmează a cita reclamanţii cu menţiunea dacă înţeleg să continue procesul cu actualul proprietar şi să indice valoarea lucrărilor, pe care le-au solicitat în prezentul litigiu. Urmează a cita pe S***** E*** la adresa indicată să indice punctul de vedere.
Având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA - DIrecţia Silvică Braşov, a repus cauza poe rol şi a fixat termen de judecată la data de 2 octombrie 2007.
Având în veedere lipsa părţilor care, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei şi îndrumă cauza în arhivă spre păstrare, până la stăruinţa părţilor.