R*** I*****
Contestator CONDAMNATÎn temeiul art. 461 lit. „d”cod procedură penală admite contestaţia la executarea sentinţei penale nr. 387/D/15.08.2006 pronunţată în dosar penal 3863/2006 al Tribunalului Bacău formulată de condamnatul R*** I***** fiul lui Gheorghe şi Viorica născut la data de 9.07.1972 în Bacău, deţinut în Penitenciarul Bacău şi în consecinţă: În temeiul art. 18 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa de executat de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.387/D/2006 a Tribunalului Bacău perioada arestării condamnatului R*** I***** în vederea extrădării şi pentru predarea acestuia către autorităţile naţionale şi încarcerarea la Penitenciarul Bacău de la 19.05-2005 şi până la 26.06.2005 inclusiv. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales . În temeiul art. 192 alin.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru condamnat . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20-12-2007
pt. probe. T 20 dec. 2007 ora 8,00 C21
T.20.11.2007 ORA 8,00 C 21
Amână pronuţarea la 26.09.2006. Repune cauza pe rol pentru completarea actelor necesare deducerii perioadei de arestare dispusă pentru extrădare până la trimiterea în ţară a condamnatului. T.18.10.2007 ora 8,00 C21