V**** M*****
CondamnatRespinge cererea formulată de condamnatul V**** M***** pentru contestaţie la executare împotriva pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.54/2004 a Judecătoriei Agnita. Stabileşte în sarcina MJ şi în favoarea Biroului de Avocaţi Deva plata sumei de 40 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu. Obligă pe condamnat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.03.2008.
Faţă de lipsa de procedură cu condamnatul, care a fost liberat condiţionat,
Faţă de lipsa de procedură cu condamnatul, care nu a fost prezentat,