P****** I****
CondamnatÎn baza art.449 alin.1 lit.a,b din Cod procedură penală; Admite cererea petentului P****** I**** zis „Scândurică”, CNP 1700209043767, fiul lui Costică şi Anica, născut la 09.02.1970 în satul Preluci, comuna Agăş, judeţul Bacău, domiciliat în Comăneşti, str.Cuza Vodă nr.37.A, judeţul Bacău, aflat în Penitenciarul Bacău privind contopirea unor pedepse. În consecinţă: I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2(doi) ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b din Codul penal aplicată prin s.p.94/13 martie 2006 a Tribunalului Hunedoara, definitivă la 30 mai 2006 în pedepsele componente: a) – 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b din C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev.de art.2 alin.1 din L.143/2000, cu aplicarea art.37 lit.a din C.p.(fapta din 23 august 2005); b). – 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev.de art.259 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a din C.p.(faptă din 24 august 2005); c) – 3 ani închisoare(s.p.368/2004 a Judecătoriei Moineşti); d) – 3 ani închisoare(s.p.493/2004 a Judecătoriei Moineşti); e) – 3 ani închisoare(s.p.199/2005 a Judecătoriei Moineşti); f) – 2 ani spor de pedeapsă, pe care-l îndepărtează. II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6(şase) ani închisoare aplicată prin s.p.271/27.11.2006 a Tribunalului Alba, aşa cum a fost modificată prin d.p.41/A/6 martie 2007 a Curţii de Apel Alba, pronunţată în dosar 473/107/2006 în pedepsele componente: a) – 3 ani închisoare pentru art.215 alin.1,3 C.p.cu aplicarea art.37 lit.a din C.p.(fapta din 8 iulie 2005); b) – 3 ani închisoare, pedeapsa rezultantă obţinută prin contopirea celor două pedepse a câte 3(trei) ani închisoare aplicată prin s.p.493/2004 şi s.p.199/2005 ale Judecătoriei Moineşti a căror suspendare condiţionată şi sub supraveghere a fost revocată potrivit art.83 şi 84/1 C.p. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b din C.p.; Contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare de la pct.II lit.b, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p.368/24.02.2004 a Judecătoriei Moineşti, definitivă prin d.p.838/18.11.2004 a Curţii de Apel Bacău(pct.I lit.c), în pedeapsa cea mai grea. PEDEAPSA REZULTANTĂ: 3(trei) ani închisoare. Constată că pedepsele de la pct.I lit.d,e cu privire la care s-a dispus iniţial anularea suspendării condiţionate şi suspendării sub supraveghere se regăsesc la pct.II lit.b(suspendarea condiţionată şi sub supraveghere a pedepselor respective fiind revocată potrivit art.83 şi 84 Cod penal). În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b din C.p.; Contopeşte pedepsele de la pct.I lit.a,b cu pedeapsa de la pct.II lit.a, în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 2 ani închisoare. PEDEAPSA REZULTANTĂ: 5(cinci) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b din C.p. Adaugă la pedeapsa rezultantă de mai sus, prima pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare. PEDEAPSA DE EXECUTAT: 8(opt) ani închisoare şi 2(doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b din C.p. Deduce din pedeapsa stabilită prin contopire perioada executată începând din 27 iulie 2005 până pe 8 august 2005, inclusiv şi de la 6 septembrie 2005, la zi. Interzice condamnatului exerciţiul drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II şi lit.b,c din C.p., pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2. Desfiinţează mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea emise în baza s.p.94/13 martie 2006 a Tribunalului Hunedoara şi s.p.271/27 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba şi dispune emiterea altor forme de executare în baza prezentei hotărâri. Dispune plata din fondul special al Ministerului Justiţiei a sumei de 40 RON – reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.02. 2008.
AMINA PRONUNŢAREA CAUZEI LA 29 FEBRUARIE 2008.
termen la 26.02.2008 ora 9 c.22 pt lipsa dosarelor solicitate spre ataşare
T 29.01.2008, ORA 9, 00 C22, LIPSA ANCHETA SOCIALA.
T 20.12.2007, ORA 9,00 C22, PENTRU ATAŞAREA S.P.NR.271/2006 A TRIBUNALULUI ALBA.
t 22.XI.2007 ora 8 c22, pentru ataşarea s.p.94/2006 a Tribunalului Hunedoara şi s.p.nr.271/2006 a Tribunalului Alba
T 23.X.2007 ORA 8 C22, PENTRU A SE SOLICITA RELAŢII DE LA PENITENCIARUL BACAU, RESPECTIV SENTINŢELE PENALE DE CONDAMNARE ŞI CE PEDEPSE AREDE EXECUTAT.