P****** V*******
ReclamantA******** D* P********** N**** R****
PârâtAdmite cererea ordonanţă preşedenţială formulată de reclamantul P****** V*******, din Roman, str. Sucedava, bl. 34, ap. 11, jud. Neamţ, împotriva Asociaţiei de Proprietari nr.43 Roman, privind dosarul nr. 493/2007 al BEJ Mereuţă Ioan şi în consecinţă: Anulează formele de executare emise în dosarul nr. 93/2007. Constată că sentinţa civilă nr. 2438/26.10.2006 pronunţată de Judecătoria Roman, în baza căreia s-a pornit executarea a fost desfiinţată prin decizia civilă nr. 1449/RC/01.11.2007 a Tribunalului Neamţ prin admiterea recursului lui P****** V*******, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe. Vremelnică şi executorie. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Faţă de cererea apărătorului contestatorului de a se acorda un nou termen în cauză în vederea studierii întâmpinării şi de a formula un răspuns, va amâna cauza, motiv pentru care, Acordă termen la data de 10 decembrie 2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.