I****** A***** F********
InculpatI****** I****
InculpatC****** A*****
Parte civilăI****** A***** F********
InculpatI****** I****
Inculpat1. Condamnă pe inculpatul I****** A***** F******** pentru comiterea infracţiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 din Codul penal la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 din Codul penal. În temeiul art. 71 alin. 1, 2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal iar în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. 2. Condamnă pe inculpatul Iftime Ionuţ pentru săvârşirea a două infracţiuni de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a din Codul penal la 2 pedepse de câte 3 luni închisoare fiecare. În temeiul art. 33 lit. a, 34 din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 3 (trei) luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 61 din Codul penal menţine beneficiul liberării condiţionate faţă de restul de 234 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1321/10 mai 2005 a Judecătoriei Botoşani. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal. Obligă inculpaţii I****** A***** F******** şi Iftime Ionuţ, cel din urmă până la concurenţa sumei de 100 lei, să achite părţii civile C****** A***** daune materiale în sumă de 1200 lei. Obligă inculpaţii să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 350 lei fiecare. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de câte 100 lei se vor vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat Calistru Violeta şi avocat Captari Violeta). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2007.
Amână pronunţarea în cauză la data de 7 decembrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică din 30 noiembrie 2007.
Instanţa consideră necesar ca şi celălalt inculpat numitul I****** I**** să fie citat şi prin afişare la uşa Consiliului local Botoşani nefiind cunoscut actualul domiciliu al acestuia, martorii urmând a fi citaţi la domiciliile cunoscute, părţii vătămate urmând a i se face adresă pentru a comunica dacă îşi menţine pretenţiile civile formulate în faza urmăririi penale, în caz afirmativ să propună probe în dovedirea acestora.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa va dispune emiterea mandatului de aducere pe numele inculpatului I****** I**** şi citarea inculpatului I****** A***** F******** atât la domiciliu cât şi prin afişare la Consiliul Local Botoşani. De asemenea va dispune ataşarea sentinţei penale nr. 1321/10.05.2005 a Judecătoriei Botoşani, privind pe inculpatul I****** I****, cu data rămânerii definitive şi perioada executată. Faţă de lipsa martorilor din lucrări, instanţa va dispune emiterea mandatelor de aducere pe numele acestora. Pentru aceste motive,
Faţă de lipsa inculpaţilor şi a martorilor din lucrări, instanţa consideră necesar a se reveni cu citarea acestora, inculpatul Iftincă Aladin cu mandat de aducere, Totodată, consideră necesar a se reveni la adresa de la fila 16 dosar , Dispune a se emite adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a persoanelor Bt căreia i se va solicita să efectueze cercetări şi să precizeze care este adresa la care figurează numitul I****** I**** , (cu datele de stare civilă) cu ultimul domiciliu cunoscut în Botoşani str. Împărat Traian nr. 111
Faţă de lipsa inculpaţilor, instanţa consideră necesară citarea acestora cu mandate de aducere, Din oficiu, dispune citarea martorilor din lucrări, respectiv Panaite Marius şi Leontescu Ionuţ la adresele indicate în rechizitoriu, Totodată, consideră necesar a se ataşa copia s.p. 1321/10.05.2005 a Judecătoriei Botoşani privind pe inculpatul I****** I**** prin care s-au contopit pedepsele aplicate acestuia ,însoţită de un referat cu data rămânerii definitive şi perioada executată, Dispune detaşarea filei 9 dosar reprezentând adresa nr. 12577/9.08.2007 emisă de Primăria Botoşani care face referire la alte părţi dintr-un dosar civil( 4997/193/2006) pentru a fi înaintată la dosarul respectiv.
Faţă de lipsa de procedură cu inculpaţii, instanţa va amâna cauza şi va dispune citarea acestora la domiciliu în sat Storeşti, comuna Frumuşica pentru inculpatul Iftincă respectiv în Botoşani, str. Împărat Traian nr. 111 pentru inculpatul Iftimie. Totodată, va dispune citarea părţii vătămate. Pentru aceste motive,