Dosar 5002/193/2007 din 22.05.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5002/193/2007
Data dosar:
22.05.2007
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Sectia Unica
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2007 la ora 8:30

    Complet: CPa_5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul M**** D****** pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 81, 82 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării termenului de încercare. În temeiul art. 71 alin. 1,2 din Codul penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b şi c din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza disp. art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 185 lei. Respinge ca nefondată cererea martorului G***** V***** de acordare a cheltuielilor judiciare în sumă de 45 lei. Contravaloarea lucrării medicale în sumă de 110 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean de Urgenţe Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2007.

  • Sedinta din data de 04.10.2007 la ora 8:30

    Complet: CPa_5
  • Amânat

    Instanţa va dispune emiterea mandatelor de aducere pe numele martorilor din lucrări şi adresă inculpatului pentru a asigura prezenţa martorului Ionel Gabriel, propus în circumstanţiere. Pentru aceste motive,

  • Sedinta din data de 06.09.2007 la ora 8:30

    Complet: CPa_5
  • Încheiere

    Având în vedere proba testimonială solicitată de inculpat , instanţa o va admite considerând-o concludentă, pertinentă şi utilă cauzei,urmând ca martorul solicitat de inculpat să fie adus în vederea audierii, Totodată, se vor cita cei doi martori din lucrări, respectiv B***** C**** şi G***** V***** la adresele indicate în rechizitoriu,

  • Sedinta din data de 21.06.2007 la ora 8:30

    Complet: CPa_5
  • Amânat

    J U D E C A T A Instanţa va amâna cauza pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător. Pentru aceste motive,

Flux dosar


Actualizare GRPD