Dosar 500/1259/2007 din 10.04.2007

obligatia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 500/1259/2007
Data dosar:
10.04.2007
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
obligatia de a face
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 14:00

    Complet: Complet de urgenţă
  • Soluţionare

    Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.01.2009 la TRibunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 13.01.2009 la ora 08:30

    Complet: C3-Fond
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 20.01.2009.

  • Sedinta din data de 02.12.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite cererea formulată şi depusă la dosarul cauzei din partea apărătorului ales al reclamantului, prin care solicită amânarea pentru imposibilitate prezentare, în baza art.156 C.pr.civilă. Admite cererea formulată de apărătorului pârâtei prin care solicită amânarea pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, precum şi pentru lipsa relaţiilor solicitate Autorităţii de Sănătate Publică Argeş, în baza art.96 C.pr.civilă. SE revine cu adresă către Autoritatea de Sănătate Publică Argeş, Amână judecarea cauzei la 13.01.2009. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 decembrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 04.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adrese către expert Caplan Petre şi către Autoritatea pentru Sănătate Publică Argeş. Amână judecarea cauzei la 02.12.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 noiembrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 07.10.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert. Se revine cu adresă către Autoritatea de Sănătate Publică Argeş. Amână judecarea cauzei la 04.11.2008. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 09.09.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert. Se ia legătura telefonic cu ECOIND BUCUREŞTI pentru a preciza ce alte instituţii sunt abilitate în efectuarea expertizelor de zgomot, urmând a se formula adresă către acestea. Amână judecarea cauzei la 07.10.2008. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 01.07.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert. Se amendează expertul cu suma de 400 RON, în baza art.1081 alin.2 lit.c C.pr.civilă . Se revine cu adrese către ECOIND Bucureşti şi către SC SUPERCAR SERVICE 2003”SA. Amână judecarea cauzei la 09.09.2008. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 iulie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 17.06.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert, cu avertisment de amendă, în situaţia în care nu ca efectua şi nu va depune lucrarea în termen legal, potrivit disp. art.209 Cod procedură civilă. De asemenea se revine cu adrese către ECOIND Bucureşti şi către SC SUPECAR SERVICE 2003 SA. Amână judecarea cauzei la data de 01.07.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 iunie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 03.06.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert, cu menţiunea de a depune lucrarea în termen legal, în baza art.209 Cod procedură civilă, cu dovada citării părţilor la efectuarea expertizei, în baza art.208 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 17.06.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iunie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 20.05.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert, cu menţiunea că, potrivit disp. art.108/1 alin.2 lit.c Cod procedură civilă, va fi amendat în situaţia în care expertiza nu va fi efectuată şi depusă la dosarul cauzei în termenul legal. Termen dat în cunoştinţă părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 03.06.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 mai 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 22.04.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se formulează adresă către societatea pârâtă, cu menţiunea de a asigura condiţiile în care trebuiesc efectuate măsurătorile de zgomot, respectiv de a proceda la pornirea utilajelor. Se comunică, de asemenea, prin adresă borderoul cu acte depus de apărătorul reclamantului în prezenta şedinţă de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 aprilie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 25.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită a fi numit expertul Caplan Petre, desemnat iniţial de instanţă. Se formulează adresă către expert Caplan Petre. Se formulează adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă numirea expertului Caplan Petre. Amână judecarea cauzei ladata de 22.04.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 martie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 11.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Având în vedere cererea formulată şi depusă la dosarul cauzei din partea expertului Caplan Petre, se procedează la înlocuirea acestuia. Se înlocuieşte expertul Caplan Petre cu expertul Boariu Petre. Se formuleazp adresă către expertul nou numit Boariu Petre, care va răspunde obiectivelor aşa cum au fost formulate şi completate de reclamant la data de 15.01.2008, va depune lucrarea în termen legal, în baza art.209 Cod procedură civilă, cu citarea părţilor în baza art.208 Cod procedură civilă. Se formulează adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului Caplan Petre cu expertul Boariu Petre, cu transfer de onorariu. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2008. Cu drept de apel odată cu fondul.

  • Sedinta din data de 26.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite cererile formulate de părţi, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză şi lipsa relaţiilor solicitate ECOIND. Se revine cu adresă către expertul numit Caplan Petre. În temeiul disp. Art.108 alin.2 lit.c Cod procedură civilă se amendează expertul Caplan Petre cu suma de 400 RON. SE revine cu adresă către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 februarie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 12.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză şi lipsa relaţiilor. Se revine cu adrese către expert Caplan Petre, cu avertisment de amendă şi către ECOIND. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2008. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 februarie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 15.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către expert Caplan Petre, care va avea în vedere şi notele de şedinţă formulate şi depuse în scris la dosar de către reclamant la acest termen de judecată. SE formulează adresă către ECOIND –Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială, pentru stabilirea datei de efectuare a expertizei de măsurare zgomot, solicitarea onorariului pentru efectuarea măsurătorilor în două puncte şi a modalităţii de plată a acestuia Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2008. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 ianuarie 2008 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 04.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Încuviinţează proba cu expertiză topografică, solicitată de apărătorul reclamantului, în baza art.201 Cod procedură civilă. Numeşte expert, în şedinţă publică, de pe lista întocmită de biroul local de expertiză, în baza art.202 Cod procedură civilă. Se formulează adresă către expert Caplan Petre, care urmează să identifice amplasamentul pe care pârâta are amplasată investiţia constând în şoworoom, service auto cu spălătorie şi atelier de vopsitorie, constând prin transpunerea comparativă în teren şi a PUG( planului urbanistic general al localităţii , care este un act întocmit la scară), dacă aceste investiţii sunt amplasate în zona”Servicii” sau în zona locuinţelor, respectiv în zona de odihnă şi recreere; dacă aceste investiţii sunt amplasate, parte în zona de servicii, parte în zona locuinţelor, urmează a se face menţiunea corespunzătoare legată de acest aspect; la identificarea amplasamentului terenului şi construcţiilor deţinute de pârâta urmează a fi avută în vedere schiţa ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară a acestui imobil, precum şi harta PUG de la fila 50 dosar; determinările şi măsurătorile efectuate prin prisma obiectivelor anterioare urmează a fi materializate în schiţa de plan, pe care să fie evidenţiate distinct atelierul service; spălătoria şi cabinele de vopsit, staţia GPL, etc.: pe aceeaşi schiţă de plan solicită să fie evidenţiate şi proprietăţile vecine, cu arătarea concretă a distanţelor de la investiţiile pârâtei(atelier service, spălătorie şi vopsitorie) la aceste proprietăţi , respectiv la casele situate pe aceste proprietăţi vecine; solicită să fie descrisă destinaţia spaţiilor amplasate între clădirile pârâtei şi proprietăţile vecine; să se efectueze măsurători ale nivelului de zgomot, coroborat cu nivelul de frecvenţă la care se regăseşte, în timpul funcţionării tuturor instalaţiilor(cabine de vopsit, atelier GPL, compresoare, tinichigerie, etc.), în condiţiile cele mai nefavorabile cu uşile şi ferestrele service-ului deschise ( cele care se pot deschide secvenţial) , aşa cum lucrează pârâta de cele mai multe ori, de către SC”GEOMED IMPEX 2002”SRL Bucureşti, cu sediul în B-dul Tineretului nr.51, bloc 64, sc.A, et.1, ap.5, sector 4, având în vedere actele aflate la filele 202, 202 bis, respectiv extrasul PUG şi reglementările urbanistice, cu semnificaţia culorilor, urmând să verifice dacă în deţinerea Consiliului Judeţean Argeş şi Consiliului Local Ştefăneşti sunt actele anterior menţionate şi, dacă da, în ce formă, precum şi menţinerea cuprinsă în „raportul la studiu de impact al investiţiei S* S******* S****** 2*** S*, referitor la amplasamentul declarat al viitoarei investiţii ca fiind” amplasat pe partea dreaptă a şoselei Bucureşti – Piteşti” ( fila 38), arătând dacă, amplasamentul declarat al investiţiei coincide cu amplasamentul realizat; cu depunerea lucrării în termen legal, în baza art.209 Cod procedură civilă, cu dovada citării părţilor la efectuarea expertizei în baza art.208 Cod procedură civilă Se formuleazp adresă către Biroul Local de Expertize pentru a se aduce la cunoştinţă numirea expertului. Fixează onorariu provizoriu 6.000.000 lei ( 600 RON) în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariulu către expert. Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2007 Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 decembrie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 20.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adrese către Consiliul Judeţean Argeş şi Consiliul Local Ştefăneşti, cu menţiunea de a preciza numele persoanei care se face vinovată de necomunicarea relaţiilor solicitate, în vederea amendării, conform art.108/1 pct.2 lit.f Cod procedură civilă, având în vedere că lipsa acestor relaţii întârzie în mod nejustificat soluţionarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 noiembrie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 06.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Consiliul Local Ştefăneşti, cu avertisment de amendă. Se formulează adresă către Consiliul Judeţean Argeş, în sensul în sensul de a comunica exemplar de pe Regulamentul de urbanism pentru localitatea Ştefăneşti, pentru zona Valea Mare, aprobate de Direcţia Tehnică, valabile la data de 01.02.2005, vizate spre neschimbare de MELPAT (cu toate aprobările prevăzute de lege, cu menţiunea că este conform cu originalul), potrivit P.U.G – Ghid privind metodologia de elaborare şi cadrul conţinut – Reglementare tehnică, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 noiembrie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 23.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Consiliul Local Ştefăneşti, cu avertisment de amendă. Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 octombrie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 25.09.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    SE revine cu adresă către Consiliul Judeţean Argeş , în sensul de a depune la dosarul cauzei exemplar de pe Regulamentul de urbanism pentru localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş şi harta P.U.G. a localităţii Ştefăneşti, pentru zona Valea Mare, aprobate de Direcţia Tehnică, valabile la data de 01.02.2005, cu toate aprobările prevăzute de lege, cu menţiunea că este conform cu originalul. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2007. CU drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 septembrie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 03.07.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Consiliul Judeţean Argeş,la care se va anexa înscrisul depus de apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 iulie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 19.06.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Consiliul Judeţean Argeş, cu avertisment de amendă, potrivit disp.at.108 alin.2 lit.e Cod procedură civilă, pentru persoana care se face vinovată de necomunicarea relaţiilor. Amână judecarea cauzei la data de 03.07.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iunie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 05.06.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Se revine cu adresă către Consiliul Judeţean Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 iunie 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 22.05.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite probele cu acte, interogatoriu şi relaţii de la Consiliul Judeţean Argeş,solicitate de apărătorul reclamantului, în baza art.167, 218 Cod procedură civilă. Proroga discutarea probei cu expertiză topografică după administrarea probelor încuviinţate. Admite proba cu acte în completare solicitată de apărătorul pârâtei, motiv pentru care o va admite în baza art.167 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 05.06.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 mai 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

  • Sedinta din data de 08.05.2007 la ora 08:30

    Complet: C2-Sala 1-Fond comercial
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul borderoului cu acte depus la dosar din partea reclamantului, în baza art.96 Cod procedură civilă . Termen dat în cunoştinţă părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2007. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 mai 2007 la Tribunalul Comercial Argeş.

Flux dosar


Actualizare GRPD